Fostul șef al Camerei de Comerț Mihail Vlasov a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare
- Redactia Hotnews
Mihail Vlasov, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii unor foloase, delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
”În baza art. 38 alin. (1), art. 40 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, aplică inculpatului Vlasov Mihail pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 ani închisoare [reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse principale], în total 8 ani închisoare”, se arată în decizia definitivă a Înaltei Curți.
Acestuia i s-a redus astfel pedeapsa cu 1 an și 10 luni, după ce Curtea de apel București îl condamnase inițial, în 2018, pe Vlasov la 9 ani şi 10 luni închisoare.
De asemenea au fost condamnați:
RIGORESCU RODICA LUIZA – dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani.
SUCIU MARIANA RODICA – se aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare [reprezentând 1/3 din pedeapsa principală stabilită pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale)], în total 2 ani şi 10 luni închisoare.
ZDROBICI NICOLAI – se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani.
NEDELCU MARIAN – condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.