Sari direct la conținut

Fostul șef al Poliției Române Liviu Vasilescu, care a demisionat după scandalul legat de întâlnirea cu interlopii, noaptea, numit la conducerea Direcției Generale Anticorupție

HotNews.ro
Liviu Vasilescu, Foto: AGERPRES
Liviu Vasilescu, Foto: AGERPRES

Chestorul de poliție Liviu Vasilescu, care a demisionat de la conducerea Poliției Române în septembrie 2020, în contextul scandalului generat de întâlnirea sa cu membri ai clanului Duduianu, în noaptea de 8 spre 9 august 2010, înainte de înmormântarea fostului lider al grupării, a fost numit la conducerea Direcției Generale Anticorupție (DGA).

Anunțul a fost făcut joi seară de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), care spune că prin această numirea lui Vasilescu în funcția de director general al DGA se face „încă un pas important în atingerea obiectivului asumat de a construi instituții puternice și eficiente”.

„Este vorba despre un polițist cu o vastă experiență operativă și managerială (30 de ani în Poliția Română), o persoană respectată în sistem”, au transmis reprezentanții MAI.

Timp de 10 ani, între anii 1995 – 2005, Liviu Vasilescu a lucrat în domeniul combaterii criminalității organizate (liniile de muncă antidrog și prinderi în flagrant), ocupând funcții de conducere timp de 5 ani și coordonând acțiuni operative importante. Timp de 13 ani, între anii 2005 – 2018, a condus Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română (DOS).

Liviu Vasilescu a demisionat de la conducerea Poliției Române în septembrie 2020, în contextul scandalului generat de întâlnirea sa cu membri ai clanului Duduianu, în noaptea de 8 spre 9 august 2010, înainte de înmormântarea fostului lider al grupării. Chestorul Liviu Vasilescu fusese numit şef al Poliţiei Române în 21 august 2019, printr-o decizie a premierului de atunci Viorica Dăncilă. Funcția de șef al Poliției Române devenise vacantă după ce Ioan Buda a fost demis de ministrul de Interne de la acel moment, Nicolae Moga, în urma cazului Caracal.

Manuela Elena Popescu, numită adjuncta lui Liviu Vasilescu

De asemenea, în funcția de director deneral adjunct al Direcției Generale Anticorupție a fost numită Manuela Elena Popescu, comisar-șef, în vârstă de 45 de ani. În cei 22 de ani de carieră, a ocupat gradual, diverse funcţii operative, atât la nivel de execuţie, cât şi de conducere, având o bogată experiență profesională și rezultate deosebite ale muncii în domeniul anticorupție, spune MAI.

În același timp, echipa de conducere a Poliției Române a fost completată cu un adjunct al inspectorului general – Ștefan-Andrei Lință, comisar-șef, în vârstă de 36 de ani, care a fost director al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din IGPR. În perioada ianuarie 2019 – iunie 2020, a deținut funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Agenției EUROPOL, conform MAI.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro