FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale de construcție sunt împrăștiate în curtea instituției. Sindicatul Europol afirmă că actualele distrugeri sunt rezultatul unor lucrări „făcute de mântuială” și solicită demisii și anchete penale.
„Așa arată dezastrul tolerat cu bună știință: corupția și incompetența au făcut praf Academia de Poliție. Imaginile apărute în urma furtunii violente din această seară sunt o radiografie brutală a dezastrului administrativ și moral care a domnit ani la rând în Academia de Poliție”, transmite sindicatul într-o postare pe Facebook.
Potrivit Europol, acoperișuri „reabilitate” au fost luate de vânt, fațade s-au prăbușit, iar apele s-au infiltrat în încăperi care „ar fi trebuit să găzduiască viitorii ofițeri ai acestei țări”.
Sindicatul afirmă că a atras atenția asupra acestor probleme încă din urmă cu doi ani. „Ne amintim foarte bine – și suntem convinși că și voi vă amintiți – de semnalele trase de Sindicatul Europol încă din urmă cu aproape doi ani, când am publicat fotografii, documente și sesizări privind lucrările de mântuială făcute la Academia de Poliție pe zeci de milioane de lei”, se arată în mesajul public.
„Am spus atunci că firmele „abonate” la bani publici și-au bătut joc de cea mai prestigioasă instituție a MAI, executând reabilitări de „fațadă” la propriu și la figurat. Am avertizat că vor veni consecințe. Iată-le!”, mai transmite sindicatul.
Potrivit aceleiași surse, „cei care au permis – prin indolență, complicitate sau interes – ca astfel de lucrări să fie efectuate cu zilieri necalificați și materiale de proastă calitate au fost mutați în posturi călduțe, cu statut și influență”.
„Cerem public demisia celor responsabili care au girat și validat aceste lucrări realizate și recepționate în 2023, precum și declanșarea imediată a unor anchete penale”, mai precizează Europol.
În urmă cu aproape doi ani, Sindicatul Europol a publicat imagini și sesizări privind condițiile insalubre din internatul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
În octombrie 2022, au apărut în presă fotografii și înregistrări video cu șobolani pe holurile căminelor, grupuri sanitare degradate, camere supraaglomerate în care erau cazați până la 16 studenți și lipsa apei calde. Sindicatul afirma atunci că studenții erau amenințați cu sancțiuni disciplinare dacă făceau publice imaginile, iar lucrările de reabilitare ar fi fost realizate în condiții improprii.
Cod roșu de furtună în București
Capitala și județul Ilfov s-au aflat joi după-amiază sub avertizări nowcasting de cod portocaliu și apoi cod roșu de vijelii, emise de Administrația Națională de Meteorologie. În urma fenomenelor extreme, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF) a raportat peste 140 de intervenții.
În București, pompierii au acționat pentru îndepărtarea a 73 de copaci doborâți de vânt, a șase elemente de construcție desprinse de pe acoperișuri și a doi stâlpi căzuți. De asemenea, au fost avariate 33 de autoturisme, 7 țevi de gaz și 2 garduri, iar mai multe fire de curent electric au fost rupte.
În județul Ilfov, au fost raportate 66 de intervenții, dintre care cele mai multe în Mogoșoaia și Otopeni. În localitatea Otopeni, o femeie de 49 de ani a murit după ce a fost lovită de elemente din acoperișul unei clădiri, smulse de rafalele de vânt.
