FOTO Pereți din care cade tencuiala, geamuri prin care bate vântul și toalete defecte – condițiile în care învață sute de copii de la o școală din Capitală/ Reabilitarea, blocată din cauza unui litigiu
Copiii de la Școala 7 din cartierul bucureștean Băneasa învață în săli de clasă cu mobilier vechi, pereți de pe care se desprinde tencuiala și cu geamuri prin care suflă vântul, reclamă părinții acestora. Câteva grupuri sanitare au fost închise fiindcă obiectele sanitare cad din perete, sunt infiltrații, iar pentru a merge la toaletă copiii trebuie să urce sau să coboare un etaj. Nici la grupurile sanitare deschise nu funcționează toate WC-urile. Situația a fost surpinsă în imagini de câțiva părinți. Școala trebuia reabilitată încă din 2015, de Primăria Capitalei, prin programul BEI, în care au fost incluse 102 unități de învățământ, dar din cauza unui litigiu între instituție și constructor, lucrările au rămas neterminate.
Reprezentanții instituției spun că până la finalul litigiului nu pot face altă licitație și alege alt constructor ca să termine lucrarea, se arată într-un răspuns transmis la solicitarea HotNews.ro.
”Copiii de la Școala 7 învață în condiții de acum 10 ani, poate chiar mai rău, fiindcă școala nu a fost renovată. Vă dați seama că după 1 an și la tine acasă trebuie să faci o mică curățenie, dar într-o sală unde stau 30 de copii și în mod natural se întâmplă incidente cu mobilierul, ușa, utilitățile. Sunt degradați pereții, linoleumul, instalațiile sanitare, caloriferele, mobilierul. La clasa noastră avem bănci noi, dar scaunele sunt vechi. La începutul anului părinții au pus bani să facă o curățenie, fiindcă era praf și mizerie. Din punctul nostru de vedere nu s-a făcut nicio curățenie acolo înainte de începerea școlii. Câțiva părinți au venit și au curățat linoleumul, draperiile, au curățet clasa, pentru că nu puteam lăsa copiii să învețe în condițiile acelea. Cerem primăriei condiții decente și normale. Nu avem pretenția de lux, de cine știe ce condiții speciale, dar vrem ca lucrurile să se desfășoare normal, așa cum vedem la alte școli din București și ne întrebăm de ce în Sectorul 1, cel mai mare și mai bogat, ajugem în această situație”, a declarat pentru HotNews.ro Ionuț, parintele unui copil care învață la Școala 7.
Părinții spun că au făcut demersuri atât la conducerea școlii, cât și la primării, dar situația nu s-a rezolvat.
”Condițiile sunt destul de rele, nu s-au mai făcut investiții de 10 ani. Vreo două băi sunt închise, s-au spart țevi, au fost infiltrații, un zid a căzut la baie. Pentru a nu pune în pericol sănătatea copiilor, băile cu probleme au fost închise. Dar acum o parte dintre copii trebuie să urce sau să coboare un etaj pentru a merge la toaletă. la alte toatele, WC-urile nu sunt funcționale, iar dacă nu curge apa, miroase. La sala de clasă s-a scos parchetul, s-a pus linoleum, feroneria de la ferestre este stricată, mobilierul este vechi. Anul trecut s-au adus 100 de bănci care ajung pentru 3 clase din 24. Restul sunt vechi. Conducerea școlii ne-a spus că nu sunt bani, iar reabilitarea este blocată din cauza litigiului între primărie și constructor. Primăria Sectorului 1 nu ne dă fonduri, zic cei de la școală. Primăria Capitalei, la fel. Cei de la Primăria Sectorului 1, în urma presiunilor părinților, au spus că pot aloca 100.000 euro anul acesta pentru anumite reparații, dar nu se rezolvă problema de fond, o renovare generală. Dorim condiții normale pentru copiii noștri, să poată învăța în această școală. Am putea muta copilul la altă școală, dar nu aceasta este soluția pentru că este școala din cartierul nostru, este cea mai apropiată, și în loc să iau copilul și să stăm în trafic o oră dus, o oră întors, să străbat Bucureștiul, e mai normal să-l duc la școala de lângă casă, la 5 minute de mers pe jos”, a declarat Vasile, tatăl altui elev.
Școala Gimnazială nr. 7 a fost inclusă în programul “Reabilitarea Infrastructurii Educaționale din Municipiul București”, derulat de Primăria Capitalei împreună cu Banca Europeană de Investiții. Lucrările de reabilitare așcolii au început în 2012 și aveau termen de finalizare anul 2015.
”Contractul de execuție în vederea realizării lucrărilor de reabilitare nr. 387/03.05.2012- P1 L1 pentru școala nr. 7 a fost încheiat cu Asocierea SC Roza Prod SRL – SC Dominium SRL. Valoare contractului inițial a fost de 343.516,64 Euro cu o durata de execuție 279 de zile. Prin actele adiționale semnate ulterior (actul adițional 1 și 2) a fost majorată valoarea inițială și a fost decalat termenul de finalizare, astfel valoarea totală a contractului ajungând la valoarea la 367.195,82 Euro, iar termenul de finalizare fiind august 2015”, se arată într-un răspuns transmis de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro.
Numai că lucrările nu au fost finalizate, în 2016 contractul a fost reziliat, iar de atunci Primăria Capitalei se judecă cu constructorul.
”Recepția la terminarea lucrărilor nu a putut fi realizată, întrucât s-a constatat nefinalizarea lucrărilor și lipsa documentelor de calitate. Astfel, în data de 19.11.2016 contractul o fost reziliat. În aceste condiții Roza Prod SRL prin societatea Rațiu&Rațiu a solicitat deschiderea arbitrajului conform prevederilor Clauzei 20 din “Cartea Roşie” şi “Cartea Galbenă” intitulată sugestiv “Revendicări, Dispute și Arbitraj””, a răspuns Primăria Capitalei.
Până la finalizarea litigiului, reprezentanții Primăriei Capitalei spun că nu pot contracta alt constructor pentru a face lucrările.
”La dată prezenței litigiul se judecă la Curtea de Arbitraj Internațional și până la decizia finală lucrările nu pot fi finalizate la Școală Gimnazială nr.7, sector 1”, se arată în răspuns.
HotNews.ro a revenit și a cerut informații de ce lucrările nu pot fi făcute de altcineva, care este temeiul legal, însă nu am primit răspuns de la Primăria Capitalei.
Reprezentanții Primăriei Sectorului 1, care practic au în administrare școala, spun că pot aloca bani doar pentru reparații curente până la finalizarea litigiului.
”Având în vedere litigiul aflat pe rolul instanțelor de judecată între antreprenorul care a executat lucrările la unitatea de învățământ mai sus amintită și Primăria Municipiului București, Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice Sector 1 nu a putut să realizeze lucrări de reabilitare/modernizare deoarece nu s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor, conform Hotărârii Guvernului nr.343/2017. Prin acordul Primăriei Municipiului București – Direcția Generală Investiții – Direcția Urmărire Proiecte, dat în favoarea Administrației Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice Sector 1, se vor putea executa doar lucrări de reparații necesare pentru întreținerea acesteia, în vederea asigurării securității elevilor”, a răspuns instituția la solicitarea HotNews.ro.
FOTO Cum arată o sală de clasă din Școala 7