Sari direct la conținut

FOTO Primarul Capitalei anunţă că începe betonarea pasajului Doamna Ghica

HotNews.ro
Pasaj Doamna Ghica 3, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov
Pasaj Doamna Ghica 3, Foto: HotNews/Catiusa Ivanov

Lucrările de armare la Pasajul Doamna Ghica au început, iar în aproximativ două săptămâni va începe betonarea, a anunțat marți primarul Capitalei, Nicușor Dan, precizând că totul „este în grafic”.

  • „Lucrări de armare la Pasajul Ghica. În aproximativ două săptămâni începe betonarea. Proiectul este în grafic, iar în toamnă Pasajul va fi deschis circulaţiei”, a scris Nicuşor Dan pe Facebook, postând și câteva fotografii cu lucrările la pasajul Doamna Ghica.

Termenul de finalizare a lucrărilor la pasaj este luna septambrie.

Montarea tablierului metalic de la Pasajul Doamna Ghica a fost finalizată la sfârșitul lunii martie, iar în 1 aprilie – după 5 luni de pauză – a fost reluată circulația tramvaiului 21 pe sub pasaj, pe Șoseaua Colentina.

Pasajul de la Doamna Ghica este făcut de Primăria Capitalei, constructorul fiind Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane.

Lucrările la pasajul de la Doamna Ghica au început în 2018 și aveau termen de finalizare mai 2020. Pasajul este făcut de Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 2 contribuind cu o parte din bani. Pasajul este prevăzut cu două benzi pe sens. Are o lungime de 216 m, iar rampele de acces au lungimi de 96 m. Valoarea lucrărilor de proiectare și execuție a fost estimată la 110.034.377,95 lei fară TVA.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro