Sari direct la conținut

FOTO Rușii au reușit să captureze „drona poporului” ucrainean cu tot manualul tehnic

HotNews.ro
FOTO Rușii au reușit să captureze „drona poporului” ucrainean cu tot manualul tehnic

Mai multe fotografii distribuite pe rețelele de socializare arată că rușii au reușit să captureze „drona poporului” ucrainean cu tot cu manualul tehnic al aeronavei fără pilot.

Drona PD-1 fabricată de compania ucraineană UkrSpecSystems a fost capturată în containerele folosite pentru transportarea sa, forțele rusești obținând și documentația tehnică a aeronavei.

Deși data și locul exact unde aceasta a fost capturată nu sunt cunoscute, administratorii paginii Weapons Tracker speculează că, date fiind tipul vegetației și prezența unor polițiști și oameni în haine de rând în imagini, s-ar putea ca fotografiile să fi fost realizate în Crimeea, „ceea ce ne spune multe despre accesul ucrainenilor în această zonă”.

Una dintre variante ar fi că drona a fost folosită de partizanii ucraineni ce activează în regiunea Herson din nordul Crimeii pentru a transmite date forțelor armate ale Kievului.

O alte posibilitate este că, date fiind numeroasele înregistrări video și fotografii care au arătat în ultimele zile capturile făcute de militarii ucraineni în regiunea Harkov, rușii să fi distribuit pe canalele lor de Telegram imagini mai vechi cu drona capturată pentru a scoate în evidență că și ei ar mai captura echipament ucrainean.

Ce se știe despre „drona poporului” fabricată în Ucraina

Aeronava fără pilot PD-1 fabricată de UkrSpecSystems a fost proiectată pentru misiuni civile și militare precum supravegherea, observațiile, monitorizarea, culegerea de informații, recunoașterea și cartografierea foto.

Ea a fost prezentată pentru prima dată în octombrie 2016 la al X-lea Salon Internațional de Aviație și Inginerie Aerospațială, forțele armate ucrainene decizând să o cumpere în acel an.

Drona PD-1 este prima aeronavă fără pilot proiectată în Ucraina pentru operațiuni de recunoaștere aeriană și monitorizare a pozițiilor inamice. Ea este numită de producătorul său „Drona poporului” deoarece la dezvoltarea sa a participat și publicul larg printr-un proiect de crowdfunding foarte popular la momentul respectiv.

Drona are o lungime de 2,5 metri și o anvergură a aripilor de 4,7 metri, putând să transporte o încărcătură de până la 8 kilograme. Ea are o altitudine de croazieră de 2.000 de metri, o viteză maximă de 140 de kilometri pe oră și o autonomie de 5 ore.

Un model mai avansat al dronei, PD-1 VTOL, a fost prezentat în 2018.

Urmărește ultimele evoluții din a 210-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro