Skip to content

FOTO Scandal in Rusia: Purtatorul de cuvant al lui Putin a avut la nunta un ceas de 620.000 de dolari. Peskov s-a casatorit cu o fosta campioana olimpica la patinaj intr-un hotel ultra-luxos din Soci

Purtatorul de cuvant al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov s-a casatorit in weekend cu patinatoarea Tatiana Navka, dar ostentativa nunta de la malul marii a declansat o isterie media dupa ce la incheietura mirelui a fost observat un ceas extrem de scump, scrie The Moscow Times.

Ceremonia a fost tinuta in fostul oras olimpic Soci in ultra-luxosul Hotel Medina, rezervat pentru sutele de invitati celebri.

In iulie, viitoarea mireasa a declarat ca si presedintele rus a fost invitat, dar inca este neclar daca Putin a fost prezent la nunta, scrie sursa citata.

Inainte de nunta, publicatiile locale au scris ca cei cazati in trei hoteluri din apropiere au fost relocati pentru a asigura securitatea evenimentului.

In dimineata de dupa nunta, pe prima pagina a publicatiilor ruse a aparut o poza cu cei doi miri sarutandu-se, oficialul rus purtand – potrivit liderului opozitiei ruse, Alexei Navalni – un ceas ce valoreaza circa 620.000 de dolari.

A photo posted by mitvoltv (@mitvoltv) on Aug 1, 2015 at 10:36am PDT

Navalni a acuzat ca ar fi imposibil pentru Peskov sa-si cumpere ceasul, tinand cont ca are un salariu de circa 146.000 de dolari anual.

Peskov s-a aparat imediat, spunand ca ceasul este cadou de nunta de la sotia sa, care a devenit o populara personalitate TV dupa ce a castigat medalia de aur la Olimpiada din 2006.

Dar cativa bloggeri au descoperit pe contul de Instagram al fiicei lui Peskov poze cu el purtand ceasul cu luni in urma.