Sari direct la conținut

FOTO Surpriza pe care au avut-o polițiștii de frontieră la Nădlac când au verificat portbagajul unei mașini

HotNews.ro
Vama Nadlac, Foto: Politia de Frontiera
Vama Nadlac, Foto: Politia de Frontiera

​​Un bărbat care trebuie să ispășească o pedeapsă de 10 ani în închisoare pentru evaziune fiscală şi spălare de bani a fost prins, vineri, când încerca să iasă din România ascuns în portbagajul unei maşini verificate în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, notează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Poliţia de Frontieră Arad, bărbatul era ascuns într-un autoturism înmatriculat în România, condus de un român însoţit de un conaţional.

”În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport a fost descoperit, ascuns în portbagaj, un bărbat. Persoanele şi mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituţiei pentru cercetări suplimentare. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbatul depistat ascuns este cetăţean român, în vârstă de 51 de ani, iar pe numele său era emis, de către autorităţile din România, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o perioadă de 10 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani”, se arată în comunicat.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, iar cu privire la cei doi cetăţeni români din maşină se fac cercetări.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro