Sari direct la conținut

FOTO Un alt azil al ororii: Căsuţa Lu’ Min – Pacienți cazaţi printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge/ Persoane încuiate fără lumină într-o cameră de trei metri pătrați

HotNews.ro
Ambulanță SMURD, Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Ambulanță SMURD, Foto: © LCVA | Dreamstime.com

Persoane erau cazate în subsolul azilului din Mureş, Căsuţa Lu’ Min, printre grămezi de moloz, pe saltele pline de fecale, urină şi sânge, anunță Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Cei mai mulţi nu puteau vorbi şi nu se puteau mişca, fiind plini de muşte, murdărie şi malnutriţi. Două persoane, în stare gravă, au fost descoperite ascunse într-o încăpere încuiată de trei metri pătraţi, fără lumină naturală, stând într-un pat. În total erau 30 de persoane în centru, 13 fiind transportate la spital. Autorităţile au întocmit documente care vor fi predate DIICOT.

Centrul de Resurse Juridice anunţă, joi seară, că a efectuat o vizită de monitorizare neanunţată la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’ Min din localitatea Bărdeşti, judeţul Mureş.

  • ”Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazaţi în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcţie, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilităţi grave care zăceau culcate pe saltele murdare de fecale, urină şi sânge, cu muşte pe ele, care nu se puteau apăra şi nu puteau cere ajutor (nonverbale şi incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriţie (piele şi os), cu leziuni la nivelul şoldului, acoperită de muşte, mirosind puternic a fecale”, a transmis, joi seară, CRJ, într-un comunicat de presă.
  • Sursa citată a precizat că o altă persoană din subsol era acoperită de fecale şi sânge la nivelul feţei şi a mâinilor.
  • ”Celelalte 2 persoane nu se puteau mişca şi nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgenţă ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliţie şi salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa şi ieşise din acel spaţiu, la parterul imobilului”, se mai arată în comunicat.
  • Potrivit documentului citat, după aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident şi pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, echipa a mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanţă, pe care era un afiş pe care scria Materiale de construcţii.
  • ”Am solicitat deschiderea uşii şi am constatat că dincolo de aceasta mai erau câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spaţiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau aşezate cărămizi. Am solicitat din nou serviciul de ambulanţă pentru aceste 2 persoane”, a mai transmis sursa citată.

Persoane legate și bătute de personalul centrului

CRJ a precizat că unii dintre beneficiarii centrului au declarat că au fost legaţi, ameninţaţi, bătuţi de către personalul şi conducerea centrului, prezentând leziuni specifice legării la nivelul mâinilor.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Mureş au precizat că s-a intervenit pentru acordarea de asistenţă medicală, prim ajutor de urgenţă şi transportul unor persoane vârstnice cazate într-un centru de îngrijire din localitatea Bărdeşti.

  • ”Până în momentul de faţă din totalul de 30 de persoane identificate, 13 au fost deja transportate la UPU Târgu Mureş pentru îngrijiri medicale suplimentare, acestea suferind afecţiuni cronice. De asemenea, o persoană a fost preluată de aparţinători şi alte 17 persoane vor fi relocate în alte centre de îngrijire aparţinând de DGASPC din municipiul Sighişoara (4 persoane) şi localităţile Luduş (9 persoane) şi Ideciu (3 persoane)”, a mai transmis ISU Mureş, potrivit News.ro.

Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a precizat că s-au făcut toate documentele care vor fi înaintate spre competenta soluţionare către DIICOT Mureş.

  • ”Avem persoane de la Bucureşti, de la Covasna şi avem persoane din Târgu Mureş. Din aceste trei locuri au fost aduşi, la decizia unor autorităţi şi printr-un contract de externalizare servicii dintre DGASPC-uri şi acest Centru, conform legii (…) Am avut discuţii cu doamna ministru al Muncii şi, deîndată, prin Decizia 784, a fost retrasă licenţa acestui centru, pentru că până nu am avut retrasă licenţa nu am putut să purcedem la relocarea acestor persoane”, a declarat Mara Togănel.

Detaliile vin după ce prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că a dispus de urgenţă intervenţia instituţiilor statului la Centrul de îngrijire şi asistenţă Căsuţa Lu’Min, din judeţul Mureş, în urma informaţiilor primite de la Centrul de Resurse Juridice, dar fără a detalia despre ce este vorba.

La rândul său, Simona Bucura-Oprescu, noul ministru al Muncii, a spus că a dispus retragerea licenței în cazul Asociației “Re-Min”, centrul “Căsuța Lu’ Min”, situația fiind „intolerabilă”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro