FOTO / VIDEO Intervenție a salvamontiștilor din Maramureș în cazul a doi ucraineni blocați pe munte
Doi cetăţeni ucraineni, tată şi fiu, care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, au solicitat ajutorul autorităţilor române pentru a fi recuperaţi de pe munte, a informat, luni, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga, conform Agerpres.
UPDATE: Salvamontiștii i-au găsit pe cei doi ucraineni. „Aceștia sunt în hipotermie ușoară, flămânzi și însetați. Colegii salvatori montani le-au dus ceai fierbinte, batoane energizante și hrană, folii termice de protecție iar ulterior vor organiza coborârea terestră din munte”, au anunțat reprezentanții Salvamont Maramureș.
Este vorba despre doi cetăţeni ucraineni, tată şi fiu, în vârstă de 52 de ani şi, respectiv, 23 de ani, care se află în zona Vârfului Poloninca, Bistra, în Munţii Maramureşului.
„Aceştia au reuşit să treacă frontiera şi se află undeva la aproximativ 400 de metri pe teritoriul României într-o zonă cu acces dificil. Prin apelul dat la 112 ucrainenii solicită ajutor de urgenţă spunând că nu au provizii şi apă, îi doare capul şi le este frig, nefiind echipaţi corespunzător, şi se tem să nu fie prinşi de grănicerii ucraineni”, a spus Dan Benga.
Conform acestuia, o echipă a Salvamont Maramureş a pornit de la baza Salvamont şi va face joncţiunea cu echipa Poliţiei de Frontieră în Bistra, urmând să urce împreună în munte pentru găsirea, recuperarea şi coborârea celor doi cetăţeni ucraineni.