Sari direct la conținut

FOTO-VIDEO Pregătirile Rusiei pentru „Ziua Victoriei”: Tancuri, rachete balistice intercontinentale și steaguri sovietice, scoase pe străzile din Moscova

HotNews.ro
Rachete balistice intercontinentale scoase in Piata Rosie, Foto: Cover Images / Instar Images / Profimedia
Rachete balistice intercontinentale scoase in Piata Rosie, Foto: Cover Images / Instar Images / Profimedia

Rusia a început deja pregătirile pentru comemorarea Zilei Victoriei în al Doilea Război Mondial, cea mai mare sărbătoare publică în Rusia care acum are o semnificație și mai importantă pentru Kremlin în contextul războiului din Ucraina.

Ca în fiecare an, tehnica de luptă a Federației Ruse a fost scoasă pentru repetiții pe străzile din Moscova, ministerul Apărării defilând cu tancuri, obuziere, vehicule blindate și de alte tipuri, toate decorate cu steagul sovietic arborat și de forțele care au invadat Ucraina.

De altfel, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a și explicat luna trecută că forțele de invazie rusești au făcut uz de steagul URSS deoarece el „este un lucru sacru pentru toate generațiile, fără nicio excepție”.

„Pentru multe generații și în multe țări, în special în fosta Uniune Sovietică, este și un altar care are o semnificație specială și un sens literal sacru”, a adăugat el.

Marea noutate în ceea ce privește parada care va avea loc anul acesta în capitala rusă este că niciun lider străin nu va fi prezent, Kremlinul alegând să nu invite pe nimeni în condițiile în care probabil s-ar fi confruntat cu un boicot masiv.

Nici măcar președintele bielorus Alexandr Lukașenko, ultimul aliat apropiat al președintelui Vladimir Putin, nu a fost invitat.

FOTO: Alexander Zemlianichenko Jr / Xinhua News / Profimedia

FOTO: Alexander Zemlianichenko Jr / Xinhua News / Profimedia

FOTO: Alexander Zemlianichenko / Associated Press / Profimedia Images

FOTO: Sergei Karpukhin / TASS / Profimedia Images

FOTO: Natalia Kolesnikova / AFP / Profimedia Images

Forțele Aeriene ale Rusiei au început și ele repetițiile pentru Ziua Victoriei

FOTO: Kirill Kallinikov / Sputnik / Profimedia Images

FOTO: Alexander Vilf / Sputnik / Profimedia Images

O zi a Victoriei pe timp de război

Moscova va celebra anul acesta Ziua Victoriei în al Doilea Război Mondial, sau „Marele Război Patriotic” cum este denumit în Rusia, în contextul în care forțele sale din Ucraina, regrupate pentru un atac asupra Donbasului, nu au înregistrat progresele dorite de liderii militari de la Moscova.

Sărbătoarea de 9 mai va avea de asemenea loc pe fondul temerilor că președintele Vladimir Putin va folosi ocazia pentru a declara în mod oficial război Ucrainei, pe care a promis să o „denazifice” când a anunțat „operațiunea militară specială” la primele ore ale dimineții de 24 februarie.

Generalul Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, a afirmat într-un interviu acordat la începutul acestei săptămâni că Kievul a văzut deja indicii în acest sens și că Rosgvardia (Garda Națională a Rusiei) „a început să verifice ce au de fapt în stoc” în cazul mobilizării.

Îngrijorări asemănătoare au fost exprimate în ultimele zile și de oficiali occidentali.

Kremlinul a respins miercuri aceste informații, afirmând că ele sunt „o prostie”.

Urmărește ultimele evoluții din a 71-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro