FOTO/VIDEO Proteste rivale și un eveniment fotbalistic major. Poliția din Londra a răspuns cu o operațiune de milioane de lire sterline
Zeci de mii de protestatari au ieșit în stradă la Londra, sâmbătă, pentru două demonstrații rivale, marșul „Unite the Kingdom”, organizat de activistul de extremă dreapta Tommy Robinson, și o manifestație pro-Palestina. Cele două evenimente au loc în ziua în care orașul găzduiește și finala Cupei Angliei la fotbal.
Poliția Metropolitană a anunțat pentru această zi una dintre cele mai semnificative operațiuni ale sale din ultimii ani, potrivit BBC. În capitală au fost mobilizați peste 4.000 de ofițeri și a fost creată o așa-numită „zonă sterilă” între cele două manifestații. Oamenii legii folosesc drone, cai și câini specializați, iar vehiculele blindate sunt în așteptare.

Pe lângă cele două proteste, la Londra se joacă astăzi și finala FA Cup, între Chelsea și Manchester City. Meciul are loc de la 17:00, ora României, iar pe stadion vor fi zeci de mii de suporteri.
Protestatarii de la marșul Unite the Kingdom (Uniți Regatul) au scandat împotriva premierului britanic. Potrivit corespondetului BBC, unii vor căderea actualului guvern, în timp ce alții susțin, de exemplu, că albii, în special cei din clasa muncitoare, sunt discriminați în ziua de astăzi.
British citizens wave British flags and hold wooden crosses to show their faith and pride in their country during the ‘Unite the Kingdom’ rally in London.✝️🇬🇧 pic.twitter.com/4ArGQ8fYZg
— Oli London (@OliLondonTV) May 16, 2026
La marșul pro-Palestina, care marchează Ziua Nakba, o zi care comemorează strămutarea palestinienilor din 1948, din perioada în care a fost creat Statul Israel, au fost afișate mesaje ca „zdrobiți extrema dreaptă” sau „Eliberați Ostaticii Palestinieni”.
Hundreds of thousands gather to march for Palestine 🇵🇸 pic.twitter.com/3jeZ7PN9as
— Palestine Solidarity Campaign (@PSCupdates) May 16, 2026
O operațiune polițienească de 5 milioane de euro
Înaintea marșurilor, James Harman, din cadrul Poliției Metropolitane, spunea că operațiunea de poliție de sâmbătă va costa instituția 4,5 milioane de lire sterline (aproximativ 5,2 milioane de euro).
Poliția Metropolitană a declarat că, din cauza riscurilor, a fost nevoită să impună „cel mai înalt grad de control”, inclusiv să folosească pentru prima oară camerele de recunoaștere facială în timp real ca parte a unei operațiuni de poliție privind proteste.
Recunoașterea facială în timp real a fost dispusă pentru gările Euston și King’s Cross St Pancras, în așteptarea participanților de la marșul Unite the Kingdom.
11 „agitatori” străini au primit interzis în Marea Britanie
Guvernul anunțase vineri că pentru 11 „agitatori de extremă dreapta” străini a fost interzisă intrarea în țară. Printre aceștia se numără și Valentina Gomez, o influenceriță anti-islam din SUA, care a participat la primul marș Unite the Kingdom din septembrie.
🇬🇧 Patriots and British flags are flooding the streets of central London for the Unite The Kingdom event. Our reporter @WillColeshill is on the ground bringing you regular updates.
— VoxPopuli (@vpopulimedia) May 16, 2026
Follow Vox Populi for coverage throughout the day.@WillColeshill pic.twitter.com/L3xLAEEIhn
„Astăzi, vocile dezbinării vor fi puternice. Acestea nu vorbesc în numele țării pe care o cunosc, una care ne aparține tuturor”, a declarat premierul Keir Starmer, sâmbătă, într-o postare pe platforma X.
„Aceea e Britania a noastră. O Britanie pentru care merită să lupți”, a subliniat liderul laburist.
