FOTOGALERIE Cartierele bucurestene Damaroaia si Bucuresti Noi, sub sediul blocurilor mastodont. Proprietarii caselor din zona isi cauta dreptatea la Bruxelles
In ultimii cinci ani, in cartierul Damaroaia, unde se afla parcelarea Bazilescu, monument istoric, si in cartierul Bucurestii Noi, printre case parter/parter plus un etaj au aparut zeci de blocuri. Nemultumiti de aceasta situatie, o parte dintre cetatenii afectati de noile constructii s-au constituit in septembrie 2012 in Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi si au inceput sa cerceteze cat de legale sunt blocuri care se ridica la fereastra lor. Presedintele asociatiei Petru Truta sustine ca in cele doua cartiere s-au ridicat aproape 200 de cladiri noi in mod ilegal. Unele nu respecta autorizatiile de construire, altele nu au deloc autorizatii, iar in anumite situatii s-a facut fals in acte pentru receptionarea si intabularea cladirilor ridicate ilegal, sustine Truta care citeaza decizii ale unur institutii de control. Desi au facut sute de reclamatii la institutiile din tara, iar Inspectoratul de Stat in Constructii a spus clar ca nu se respecta legea, inca nu li s-a facut dreptate, iar cladirile controversate inca sunt in picioare. Proprietarii au ajuns pana la Comisia Europeana unde cer ca cei care au incalcat legea sa plateasca.
„Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi isi propune sa ia atitudine fata de autoritatile locale care, actionand ln numele unor grupuri de interese, sunt pe cale de a distruge cele doua cartiere, prin icalcarea tuturor legilor urbanistice, precum si a Directivelor europene specifice privind protectia mediului. Cele doua cartiere reprezinta zona protejata „Parcelarea Bazilescu”, inscrisa in Lista Monumentelor Istorice cu reglementari foarte stricte privind volumul constructillor, asigurarea locurilor de parcare, asigurarea unei suprafete minime de spatiu verde. Noi am inventariat 195 de blocuri de apartamente construite in ultimii 5 ani intr-o zona de 10 km patrati, blocuri care, in dorinta proprietarilor de profituri mari si ilicite, sunt supradimensionate, fara locuri de parcare suficiente (in majoritatea cazurilor fara locuri de parcare) si fara nici un metru patrat de spatiu verde. In plus au fost distruse complet aliniamentele verzi de la strada si au fost taiati, fara aprobare, sute de copaci batrani de zeci de ani” scrie in petitia sustinuta de asociatie 21 ianuarie 2014la Comisia Europeana.
„Invadarea acestor doua zone cu blocuri ilegale s-a facut cu complicitatea aparatului administrativ local. Acest fapt s-a facut prin emiterea de documentatii de urbanisrn neconforme eu legislatia, prin incurajarea abuzurilor urbanistice prin neactionaxe si nesanctionarea celor care incalca legea, atat investitori cat si angajati din administratia locala.Institutiile guvernamentale de control, inclusiv Prefectul Municipiului Bucuresti, care poate anula, conform legii, actele nelegale emise de autoritatile locale, au ramas insensibile la semnalele noastre de alarma. Va rugam sa luati in considerare ca acest fenomen nu este unul local, zone intregi din Municipiul Bucuresti fiind in pericol de a disparea, capitala tarii fiind caracterizata cel mai bine de haosul urbanistic generalizat.”, mai sustin cetatenii.
Petitia acestora a fost acceptata si urmeaza ca in urmatoarea perioada Comisia de Petitii a Comisiei Europene sa cerceteze acest caz.
Aceasta insa nu este singura actiune a cetatatenilor din Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi afectati de constructiile noi. Din 2012 cand s-a infiintat Asociatia pana in prezent acestia au solicitat autoritatilor competente sa verifice daca imobilele ridicate in ultimii 5 ani au autorizatie de construire si daca aceasta este respectata. In urma cercetarilor facute, acestia sustin ca circa 200 de cladiri ridicate in aceasta perioada sunt ilegale. Din cele 200 de imobile, au cerut in instanta demolarea a 18 dintre ele, in prezent fiind procese pe rol pentru fiecare caz in parte.
Petru Truta, presedintele Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi spune ca desi exista raspunsuri oficiale de la Inspectoratul de Stat in Constructii, Ministerul Dezvoltarii si Primaria Capitalei ca aceste constructii s-au edificat ilegal, pana acum Tribunalul Bucuresti a respins trei dintre dosare, restul inca judecandu-se. Presedintele Asociatiei spera ca la recurs sa aiba castig de cauza.
- Va prezentam cateva dintre constructiile pentru care Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi a cerut in instanta demolarea:
Str. Pietei nr. 15
Primaria Capitalei a autorizat pe acest teren, in septembrie 2012, ridicarea unei constructii cu parter, doua etaje si mansarda. Potrivit unui raspuns adresat Asociatiei Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi de catre Ministerul Dezvoltarii, proprietarii nu au respectat autorizatia emisa de Primaria Capitalei. Asociatia i-a dat in judecata pe proprietari si cere demolarea cladirii. Mentionam ca terenul si caldirea se afla in parcelarea Bazilescu, monument istoric.
Str. Palisandrului nr. 50
Pentru aceasta adresa, Primaria Capitalei a emis in iunie 2012 o autorizatie de construire pentru edificarea unui imobil cu subsol, parter si doua etaje. Potrivit unui raspuns adresat Asociatiei Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi de catre Inspectoratul de stat in Constructii, proprietarii nu au respectat autorizatia emisa de Primaria Capitalei. Mai exact s-a construit in plus un etaj. Asociatia i-a dat in judecata pe proprietari si cere demolarea cladirii. Tribunalul Bucuresti a respins cererea, urmand ca reprezentantii asociatiei sa faca recurs. Mentionam ca terenul si caldirea se afla in parcelarea Bazilescu, monument istoric.
Str. Diaconu Coresi nr.29
Potrivit Inspectoratului de Stat in Constructii blocul cu demisol, parter si 3 etaje de la aceasta adresa a fost ridicat fara autorizatie de construire. Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi i-a dat in judecata pe proprietari si cere demolarea cladirii. In plus, ISC a cerut inceperea cercetarii penale. Mentionam ca terenul si caldirea se afla in parcelarea Bazilescu, monument istoric.
Str. Cornatel nr. 9-11
Pentru aceasta adresa, Primaria sectorului 1 a eliberat in ianuarie 2012 autorizatie de construire pentru ridicarea unui bloc cu demisol, parter, doua etaje si mansarda. Cladirea a fost construita si receptionata in iunie 2012 de comisia de receptie si reprezentantul Politiei Locale sector 1. Potrivit ISC in procesul verbal de receptie a cladire se mentioneaza ca s-a respectat autorizatia de construire. Dupa receptie, in urma unui control efectuat s-a constatat ca imobilul construit nu respecta autorizatia de construire. Acum politia cerceteaza cazul iar, Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi i-a dat in judecata pe proprietari si cere demolarea cladirii.
Str. Ardealului nr.58
In paralel cu procesele demarate de Asociatia Salvati Cartierele Damaroaia si Bucurestii Noi, proprietarii afectati de blocurile nou construite au cerut si in nume propriu, in instanta, demolarea mastodontilor.
Pe str. Ardealului, nr.58 langa o casa cu parter si etaj, a rasarit o casa cu parter si doua etaje, aproape lipita de gardul vecinilor. Vecinii afectati de noul bloc, sotii Ioan si Rodica Erhan, sustin ca vecinul lor a demolat fara autorizatie cladirea veche existenta pe teren si a ridicat un bloc nou, desi autorizatia de construire era pentru consolidarea si etajarea cladirii vechi. Acestia au facut reclamatii la institutiile de control si s-a decis de mai multe ori sistarea lucrarilor, insa proprietarii blocului de alaturi nu s-au conformat. Pe 23 martie 2012, sotii Erhan au mai facut o sesizare la Prefectura Municipiului Bucuresti, iar decizia institutiei a fost aceea de a cere in instanta anularea autorizatiei 242/24.08.2010 emisa de Primaria Capitalei pentru consolidarea si supraetajarea blocului demolat. Procesul a fost castigat in iunie 2013, insa se poate face recurs. Totodata, s-a cerut in penal pedepsirea vecinului pentru ca a continuat lucrarile de construire desi organele de control au dispus sitarea, insa acest proces a fost pierdut, sentinta fiind definitiva.
Despre Cartierul Bazilescu
In 1898, boierul Nicolae Bazilescu cumpara mosia Maicanesti-Grefoaicele (apartinand de comuna Baneasa din acele vremuri), aflata in zonade nord-vest a orasului. Bazilescu parceleaza terenul si scoate jumatate dintre loturi la vanzare, la preturi foarte mici, cealalta jumatate fiind donata primariei. Pana in 1913, 1.423 de persoane au cumparat terenuri aici si au construit case. Acestei noi asezari i s-a dat numele de Bucurestii Noi. In 2004, parcelarea Bazilescu a fost clasata monument istoric.