Sari direct la conținut

FOTOGALERIE Cateva mii de persoane au protestat in centrul Timisoarei in semn de solidaritate cu romanii din diaspora care nu au putut sa voteze: Ponta nu fura, Romania nu te vrea!

HotNews.ro
Protest Timisoara.JPG, Foto: pressalert.ro/Facebook.com
Protest Timisoara.JPG, Foto: pressalert.ro/Facebook.com

La Timisoara au iesit in strada cateva mii de oameni, potrivit Digi 24. Manifestatia a inceput la orele 18.00 in Piata Operei si este organizata de studenti ai Universitatii de Vest si ai Universitatii Politehnica din Timisoara, potrivit opiniatimisoarei.ro.

Cetatenii au iesit in strada pentru a protesta impotriva modului defectuos in care Guvernul a organizat alegerile prezidentiale si pentru a-si arata solidaritatea cu romanii din Diaspora

Protestatarii au scandat lozinci antiguvernamentale si impotriva lui Victor Ponta.

„Ponta nu fura, Romania nu te vrea”, „Le-a blocat votul, sa nu-i umfle botul”, „Iesiti si votati, altfel nu contati”, „Jos Ponta!”, „Ponta nu uita, Timisoara nu te vrea”, sau „DNA, DNA!”, au scandat protestatarii, potrivit pressalert.ro

Cetatenii au protestat pasnic, cu excepria unui grup de tineri violenti care au inceput sa scandeze „m… Ponta” si au devenit extrem de nervosi in momentul in care jurnalistii au inceput sa-i filmeze. La un moment dat, unul dintre ei a lovit camera unui reprezentant al televiziunii Romania TV. Jandarmii au intervenit si au ridicat cativa dintre scandalagii.

Si la Oradea au iesi in strada circa 400 de oameni in Piata Unirii. Protestul a fost unul pasnic. Protestatarii spun ca au venit la acest eveniment in semn de solidaritate cu romanii din diaspora care nu au putut sa voteze in primul tur de scrutin. Protestul a durat circa 45 de minute si s-a incheiat in jurul orei 18.

FOTOGALERIE Imagini de la protestul din Timisoara, Sursa: Facebook

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro