FOTOGALERIE Cum arată Parcul Sticlăriei la aproape un an după ce a fost redeschis și cât succes a avut ”un altfel de parc” în București
Parcul Sticlăriei a fot redeschis toamna trecută, după ce a stat aproape 30 de ani în paragină și se transformase într-o groapă de gunoi. Cum arată la aproape un an după? Față de Parcul teilor, făcut de la zero de Primăria Sectorului 3, unde nu este umbră, aici este o pădure urbană, arborii având zeci de ani.
Nu este un parc cu alei betonate sau pavate, nici cu locuri de joacă , gazon, chiocuri, terase, însă natura este la ea acasă, fiind plin de păsări, insecte și alte vietăți. Locul este perfect pentru a te ascunde de căldura, zgomotul și agitația orașului.
Aleile făcute din pietriș s-au strabilizat, pământul scurmat pentru scoaterea gunoiului s-a așezat, iar printre copaci a început să crească vegetația. E drept nu s-au prins toate plantele puse de Primăriei, însă au ieșit în loc cele care creșteau aici de zeci de ani. Stuful din lac a crescut și el, adăpostind păsări de apă.
Primăria Sectorului 2 mai face în parc lucrări de sprijinire a versanților, lucrări care nu au fost făcute inițial.
”Așa cum spuneam și anul trecut, au mai rămas de făcut niște sprijiniri pe versantul dinspre Sectorul 3, unde aveam niște plăci de beton care nu erau foarte stabile. Facem aceste sprijiniri tocmai pentru a nu apărea vreo problemă, să se surpe malul. Intervenim și asupra vegetației, în sensul de a înlocui ce nu s-a prins cu vegetație specifică locului. Parcul este din ce în ce mai animat, sunt tot mai multe specii de păsări, de animale. Am fost acolo și cu un peisagist olandez, care era foarte încântat, ne-a făcut și câteva sugestii, cum să punem în valoare acest parc care este unic în București”, a explicat pentru HotNews.ro primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu.
Întrebat cât succes a avut parcul, primarul spune că nu au fost numărați vizitatorii, dar cererea de apartamente în zonă a crescut, ceea ce arată că lumea apreciază locul.
”Am văzut că în blocurile de lângă parc au apărut anunțuri cu ”Caut apartament în bloc” și au crescut prețurile, semn că oamenii apreciză acest parc”, a spus Radu Mihaiu.
Parcul nu este unul aglomerat, așa cu este Herăstrăul sau IOR-ul, însă majoritatea celor care vin aici apreciază natura, caută păsări sau anumite plante/arbori.
Pentru vizitatori, Asociația Parcul Natural Văcărești va amenaja în parc un traseu tematic care va încuraja explorarea și observarea speciilor de plante și animale din parc.
- ”Ciuful de pădure (Asio otus) este una dintre cele mai simpatice păsări ce pot fi întâlnite în Parcul Sticlăriei. Ca mai toate bufnițele, este activă mai ales pe timpul nopții, când vânează în special șoricei.
- Cu puțină atenție și ceva noroc, ciuful de pădure poate fi observat și pe timpul zilei, moțăind printre crengile arborilor în care cuibărește. E drept, de multe ori folosește și cuiburile construite de alte alte păsări, cum ar fi ciorile sau coțofenele.
- Ciuful de pădure este una dintre speciile despre care adulții și copiii vor afla mai multe în cadrul proiectului “Natura sub lupă”, prin care Asociația Parcul Natural Văcărești va amenaja în Parcul Sticlăriei un traseu tematic, care va încuraja explorarea și observarea speciilor de plante și animale din parc”, a anunțat recent ONG-ul.
Proiectul „Natura sub lupă” este finanțat de Primaria Sectorului 2 Bucuresti și este realizat împreună cu Societatea Ornitologica Romana, precum și cu ilustratori și autori de povești pentru copii.
Parcul Sticlăriei a fost redeschis de Primăria Sectorului 2 anul trecut, la început de octombrie, după ce aproape 30 de ani a stat în paragină și s-a transformat într-o groapă de gunoi. Lucrările au costat circa 3,4 milioane de lei și au presupus în principal igienizarea zonei, și o amenajare minimală – iluminat public, pietriș pe alei, mobilier urban, îngrijirea vegetației care a crescut nestingherită 30 de ani.
”Era o mizerie de nedescris. De 30 de ani devenise o groapă de gunoi, toată lumea arunca aici gunoaie și deșeuri, cred că acum 3 ani s-a găsit și un cadavru în lac, a fost o zonă abandonată pe care mă bucur să o redăm cetățenilor.
Au fost refăcute aleile cu pietriș, am încercat să aducem niște bănci care să se încadreze în peisaj, curățenia ne-a costat foarte mult, am avut de scos tone de mizerie, peste 100 de camioane de gunoi am scos. Costurile totale sunt undeva la 3,4 milioane lei.
Este un altfel de parc. Avem nevoie și de parcuri în care să ne putem da cu rolele, să putem merge cu căruciorul, cu bicicleta, dar avem nevoie și de parcuri naturale și cred eu că am reușit aici. Mai avem de adus câteva retușuri, până vineri când este deschiderea oficială”, declara Radu Mihaiu înainte de redeschiderea parcului.
Primăria Sectorului 2 a avut o tentativă eșuată de a reamenaja acest parc și în 2017, însă s-au oprit după ce instituția a tăiat mai mulți copaci sănătoși și a ieșit scandal.
FOTOGALERIE Cum arata Parcul Sticlăriei după redeschidere
Citește și:
- FOTOGALERIE Parcul Sticlăriei din Sectorul 2 se redeschide după aproape 30 de ani în care a stat în paragină / Cum arată un parc fără pavele, tartan și terase