FOTOGALERIE Cum arată spitalul modular pe care Dăruiește Viață îl construiește la Piatra Neamț, unde secția ATI a fost distrusă de incendiul în care au murit 10 pacienți COVID
O parte dintre lucrările la spitalul modular de Terapie Intensivă pe care Asociația Dăruiește Viață îl construiește la Piatra Neamț, unde secția ATI a Spitalului Județean a fost distrusă de incendiul din noiembrie anul trecut, în care au murit 10 pacienți COVID-19, sunt finalizate, iar în acest moment, pe șantier se lucrează la montarea centralei de tratare a aerului. Spitalul modular este construit 100% din donații și sponsorizări, iar construcția a început iarna trecută, după incendiu. Investiția este estimată la 2 milioane de euro, sumă din care Asociația Dăruiește Viață mai are de strâns aproximativ jumătate.
„Fotografiile de la construcția Spitalului Modular ATI Piatra Neamț arată din ce în ce mai spectaculos. Încă puțin și pacienții în stare gravă din întreg județul vor avea condiții de tratament la standarde europene, iar cadrele medicale vor putea lucra în siguranță în noua secție de Terapie Intensivă”, spun reprezentanții Dăruiește Viață.
Spitalul Modular Piatra Neamț va avea:
- 18 paturi, grupate în 3 saloane și o rezervă de tip izolator
- Filtre pacienți
- Zonă de donning și doffing pentru personalul medical
- Laborator de analize medicale și sterilizare
- Depozite materiale, vestiare, grupuri sanitare
- Post supraveghere
- Cameră de gardă
- Platformă tehnică pentru amplasarea CTA-urilor și chillerelor
- Spațiu tehnic pentru rețelele de fluide medicale
În ultimele săptămâni au fost placate pereții și tavanele, s-a lucrat la instalații, a foat montat generatorul electric, dar și suporții tubulaturilor de pe acoperiș.
Lista completă a lucrărilor finalizate:
- Structura gips-carton tavan 100%
- Placare gips carton pereți 100%
- Placare gips carton tavane 100%
- Instalație voce-date 100%
- Suporți tubulaturi acoperiș 100%
- Betonare platforme echipamente 100%
- Modificări instalație detecție incendiu (clapeți RF) 100%
- Montaj generator electric 100%
„Secția ATI este inima oricărui spital de urgență! Secția Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a fost distrusă în urma incendiului din noiembrie 2020. Construim Spitalul Modular 2 Piatra Neamț pentru a reda spitalului posibilitatea de a trata pacienți în regim de Terapie Intensivă. O secție ATI exterioară care să le permită cadrelor medicale și pacienților să lupte pentru viață”, spuneau Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață, în luna decembrie, când a început strângerea de fonduri pentru construcția spitalului.
Dăruiește Viață mai are nevoie de aproximativ jumătate din suma estimată pentru finalizarea proiectului.Donațiile se pot face aici.
Spitalul modular ATI de la Piatra Neamț este al doilea Spital Modular ridicat de Dăruiește Viață, după Spitalul Modular 1 Elias (38 paturi pentru pacienții cu COVID-19) care funcționează în acest moment la capacitate maximă.