FOTOGALERIE si VIDEO Miting de sustinere a presedintelui suspendat. Traian Basescu: A fost condamnat Vintu, Iacubov, Adrian Nastase si multi altii urmeaza. Acest lucru ii inspaimanta
Traian Basescu le-a cerut joi romanilor, in cadrul unui miting organizat la Bucuresti, in Piata Revolutiei, sa nu participe la referendumul pentru demiterea sa, prin care 256 de parlamentari „vor sa ascunda lovitura de stat sub votul democratic al romanilor”.
„Indemnul meu catre toti romanii este nu mergeti sa le votati referendumul celor 256 de parlamentari care vor sa ascunda lovitura de stat sub votul democratic al romanilor”, a spus el, in discursul sustinut la acest miting, la care au participat, potrivit organizatorilor, aproximativ 18.000 de oameni. Reporterii HotNews au estimat ca in piata se aflau circa 4-5.000 de oameni.
- Click pe poza pentru galeria foto.
Citeste mai jos principalele discursuri sustinute la acest miting
19.55 Traian Basescu
- Vreau sa va pun o intrebare. Eu am fost suspendat prin votul Parlamentului pe data de 6 iulie, au spus ei, impotriva avizului CCR, ca as fi incalcat constitutia
- De atunci, niciun cetatean al acestei tari nu a reusit sa-mi spuna ce articol din constitutie am incalcat
- Stie cineva din aceasta piata care e articolul din Constitutie pe care l-am incalcat?
- Am incalcat ceea ce oamenii politici cred ca trebuie sa fie o lege nescrisa, aceea de a fi intangibil pentru justitie.
- Oamenii politici, cei mai multi dintre ei, cred ca acesta e un pacat capital. Si atunci, si in 2009, ca si in 2007, au votat pentru suspendarea presedintelui care refuza cardasia cu puscariabilii, cu o clasa politica ce crede ca ea este deasupra legii
- In 2007, suspendarea a venit dupa condamnarea comunismului si dupa ce am aratat public o scrisoare prin care premierul in functie imi cerea sa intervin la parchet in favoarea unui prieten al sau
- Din acel moment, procedura de suspendare a presedintelui s-a declansat pentru ca incalcasem ceva ce oamenii politici credeau ca le apartine: dreptul de a nu fi in fata justitiei
- Acum lucrurile nu difera foarte mult: a fost condamnat Vintu, Iacubov, Adrian Nastase, si multi altii urmeaza
- Acest lucru ii inspaimanta, ei nu au vrut sa nu fie Basescu presedinte, au vrut functia de presedinte pentru a putea numi conducatorii justitiei
- Niciodata nu o sa fac aceasta lege a tacerii sa functioneze in Romania, cata vreme voi fi presedintele acestei tari
- Unii pot sa creada ca apar un scaun. Am opt ani de mandat si oricand un presedinte care a stat opt ani in fruntea unui stat poate sa spuna ajunge, nu mai intereseaza un scaun
- La acest referendum nu discutam de scaunul lui Traian Basescu, discutam despre Romania
- Avem de aparat tara noastra, Romania, valorile pe care aceasta tara a inceput sa dobandeasca dupa ce a intrat in UE
- Crin si Ponta lupta pentru puscariabili
- Luptam pentru o Romania care sa fie a Europei. Antonescu, Ponta, Voiculescu lupta pentru o Romanie care vor sa fie a lor, si nu a Europei
- Oamenii de buna credinta lupta pentru o Romanie in care institutiile statului sa fie independente de politic.
- Ponta, Antonescu, Voiculescu, lupta pentru subordonarea institutiilor statului. Ei vor institutiile statului subordonate partidului si nu binelui public. Asta ne deosebeste.
- Iata ce e scris sub semnatura lui Daniel Constantin, Daniel Chitoiu si Victor Viorel Ponta: conducerea USL e de acord in principiu cu lista obiectivelor propuse de entitatile componente ale CNSC. Acest document semnat cu acordul celor trei spune la punctul doi asa, si aici e cheia suspendarii: dreptul la justitie obiectiva prin interzicerea amestecului executivului prin politizarea actului de justitie, desfiintarea CCR, ANI, DNA, CNSAS etc
- Acest document e public, e semnat de cei trei si colonelul Dogaru, o rusine a armatei romane, rezervistii nu sunt reprezentati de acest colonel anarhist aflat in solda lui Voiculescu
- Aceasta e misiunea principala a dl Ponta, Antonescu si Constanti, sa desfiinteze institutiile care lupta impotrica coruptiei
- Ei nu accepta perspectiva puscariei pentru ca inca mai gandesc ca intr-o tara care a intrat de cinci ani in UE ceasul mai poate fi dat inapoi
- Astia sunt oamenii care azi detin puterea in Romania, oameni care au toate usile Europei inchise
- A venit timpul sa plece urgent din politica. Noi nu vom merge sa le validam lovitura de stat din 3-6 iulie
- Acesti oameni, Ponta, Antonescu, Daniel Constantin, Voiculescu si altii ca ei incearca sa-si puna pavaza in fata loviturii de stat votul poporului roman
- Asa cum au mintit in opozitie, acum incearca sa atraga poporul roman in pozitia de a le apara nelegiuirile
- Indemnul meu catre toti romanii este nu mergeti sa le votati referendumul celor 256 de parlamentari care vor sa ascunda lovitura de stat sub votul democratic al romanilor
- Prin tratatul de aderare la UE, Romania s-a obligat sa respecte valorile democratice ale UE: institutii care functioneaza independent, o justitie independenta, o Romania a valorilor, in care politicienii sunt egali in fata legii cu oricare alt cetatean
- Ei nu vor o astfel de Romania. Respectarea acestor valori ne mentine in clubul tarilor civilizate si ne garanteaza sustinerea financiara a statelor membre mai bogate decat noi pentru agricultura, autostrazi, educatie
- Ni se cere un singur lucru: respectati valorile UE
- Prin modul in care au decapitat statul roman, acesti oameni sunt recunoscuti ca fiind incapabili de democratie
- De aceea, ziua de 29 e fundamentala pentru a demonstra Europei ca romanii sunt deasupra clasei lor politice. prin atitudine romanii pot respinge ceea ce Antonescu si Ponta au comandat sa se intample in Parlament
- Decapitarea abuziva a presedintelui Senatului, a camerei, executia sumara a presedintelui fac din Romania un stat care un mai poate fi considerat stat de drept
- De aceea e esential ca Ponta si Antonescu sa paraseasc functiile dupa 29
- Vreau sa va spun si un lucru de suflet: indiferent de rezultatul referendumului, eu am constiinta impacata, am facut tot ce a tinut de mine pentru democratizarea institutiilor, pentru modernizarea statului, pentru cresterea prestigiului Romaniei in UE si in NATO
- Daca va fi sa plec, plec impacat, daca va fi sa raman mergem mai departe impreuna
- Ne auzim, ne vedem, pe 29 si dupa 29. La revedere, ne vedem la Cotroceni
- Raman tot un comandant, un comandant de cursa lunga pentru poporul roman
- Dati-mi voie pana pe 29 sa incredintez flacara democratiei tot tinerilor nostri, sa o pastreze
19.40 Mihai Razvan Ungureanu
- Noi le cerem adevarul iar ei ne dau minciuna, noi le cerem ordine iar ei ne dau haos. Ii mai suportam cumva?
- Primul lucru care se intampla in dictatura e sa iti inchida gura si cand spui ce ai de spus se reped la tine sa te aduca la puscarie
- Aszi suntem 15 oameni care au plangeri penale pentru ca am spus ce credem ca avem de spus
- Daca maine vom tacea, maine vor fi 15.00 si apoi o tara intreaga, pentru ca ce vor ei e sa duca o tara in puscarie, si aceasta inseamna frica si tacere
- Luni, dupa referendum, noi ne vom fi recuperat constituia iar presedintele ales se va duce inapoi la Cotroceni
- Noi luni le vom fi demonstrat ca puterea adevarata se afla in mainile noastre, ale celor care se afla aici in piata si care au fost si la Cluj, si la Iasi, si care s-au strans in toata tara
- Ii vom invata pe cei 256 de parlamentari ai puterii ca nu reprezinta parlamentul in sine, ci trebuie sa ne reprezinte pe noi
- Dupa ziua de luni ne vom sufleca manecile si vom incerca sa reconstruim ce au stricat acesti oameni in 3 luni de zile, munca de opt ani
- Vom arata ca niciodata in fruntea tarii nu-i vom mai rabda pe cei care incearca sa spuna ca unii sunt prosti, cei care il vrem pe Basescu la Cotroceni, suntem rani, iar ceilalti sunt rai
- Exista o singura natiune romana si niciodata nu-i vom lasa sa ne mai imparta in vreun fel
19.30 Organizatorii sustin ca in piata s-au strans aproximativ 18.000 de oameni, vorbeste Cristian Preda
- Trebuie sa ne organizam pentru a rezista acestor oameni, pentru ca ei vor sa ne insele
- Victor Ponta crede ca aducandu-i pe romani siliti la urne isi va ascunde plagiatul si ca acolo unde universitatea i-a retras teza ii va da o majoritate de 9 milioane de romani un titlu de doctorat
- Trebuie sa rezistam, singura sansa e sa ne opunem acestei incercari de a ne intimida
- Cei care isi inchipuie ca participand la referendum si votand NU il sprijina pe Traian Basescu se insala.
USL trebuie lasata singura pentru ca ei vor sa valideze o marsavie
- A doua zi dupa 29 va trebui sa facem un prim pas catre un compromis politic pentru a avea un regim mai stabil, care sa nu protejeze interesele politicienilor, ci ale cetatenilor
19.25 Mihai Neamtu
- Mai e cineva aici? Da, sunteti voi, care nu ati abandonat, care nu ati sarit din barca, care va respectati familia, care va iubiti aceasta tara
- Mai e cineva aici? Sunteti voi, crestin-democrati, liberali, republicani
- Sunteti multi, tot mai multi, mult mai multi decat pot sa incapa in aceasta piata
- Romania nu e doar populatia stransa intr-o piata anume, e contractul nevazut intre cei care au fost, cei care sunt, cei care vor fi
- Mai e cineva aici? da, suntem noi, cei care stim ca inainte de toate suntem cetateni, nu doar contribuabili si consumatori, care stim ca formam un popor, nu doar o populatie
19.10 Monica Macovei
- Nu trebuie sa mergem la referendum, pentru ca nu e un referendum, ci o viclenie a USL pentru a prelua toata puterea in stat
19:05 Vasile Blaga
- Am venit aici pentru a apara institutiile statului, pentru a nu le lasa furate de Ponta si Antonescu si pentru a-l apara pe Traian Basescu, presedintele ales al Romaniei, care de luni isi va relua locul la Cotroceni, acolo unde l-au ales romanii
- PDL a hotarat sa spune NU referendumului
- Nu putem valida acest sir de faradelegi, organizat de Ponta si Antonescu
- La inceput au atacata judecatorii CCR, au revocat avocatul poporului, pe urma au presedintii camerelor, pe urma l-au suspendat a doua oara pe presedinte fara nicio o dovada ca ar fi incalcat Constitutia
- Si atunci, cum sa participam noi?
- Acesti oameni au mintit lla Bruxelles pentru ca celor de acolo nu le venea sa creada ce se intampla intr-un stat membru si au spus ca vor respecta cele 11 puncte cerute de Barroso
- Ati vazut ce a facut Ponta a doua zi dupa ce a venit de la Bruxelles: a semnat un protocol ca desfiinteaza CCR, ANI, CNSAS, tot ce ii deranjeaza
- Leul e la pamant, au disparut locurile de munca, romanii vor simti pe pielea lor efectele
- Nu vom vota la referendum, nu vom fi partasi la aceste faradelegi, jos Ponta, jos Antonescu, Basescu luni la Cotroceni
Oamenii scandeaza „Basescu” si iar unii dintre protestatari au tricouri albe pe care scrie „Absent motivat”.
Participantii sunt imbracati in alb, flutura steaguri si pancarte cu urmatoarele mesaje: „Nu izolarii Romaniei”, „Doljul nu voteaza”, „Punct! Nu pot ei frauda cat putem noi boicota”.
In jurul orei 16.00, in piata a ajuns si fostul premier Mihai Razvan Ungureanu.