Francois Hollande: Summitul UE-Rusia din iunie a fost anulat
Uniunea Europeana a decis sa anuleze summitul cu Rusia, programat in luna iunie, ca reactie la anexarea Crimeei de catre Rusia, a anuntat joi presedintele francez Francois Hollande, citat de AFP.
„Exista o suspendare a relatiilor politice (…), in aceste conditii, reuniunea UE-Rusia nu poate avea loc”, a declarat Francois Hollande la sosirea la summitul liderilor europeni de la Bruxelles.
Dincolo de sanctiuni individuale impotriva oficialilor rusi si ucraineni, UE „trebuie sa pregateasca” sanctiuni economice impotriva Rusiei in cazul unor noi evenimente in criza din Crimeea.
„In cazul in care Rusia este de acord sa deschida discutii”, daca exista o „detensionare”, „atunci nu va exista o trecere la celalalt nivel al sanctiunilor, daca apare o crestere a reevendicarilor ilegale, a miscarilor de trupe, a amenintarilor amenintari, atunci vor exista noi sanctiuni”, a aratat Hollande.
Cu toate acestea, in viitorul imediat liderii europeni nu ar urma sa decida decat noile „sanctiuni individuale”, a precizat liderul de la Elysee.
Joi dimineata, cancelarul german Angela Merkel a declarat ca UE va extinde lista neagra a oficialilor si oamenilor de afaceri rusi si ucraineni ale carot active au fost inghetate si care are in prezent 21 de nume.
Merkel a lasat, totodata, usa deschisa pentru sanctiuni economice in cazul unei escaladari.
Reuniti pana vineri la Bruxelles, liderii europeni trebuie sa semneze vineri cu premierul interimar al Ucrainei Arseniy Yatsenyuk partea politica a Acordului de Asociere cu UE.
Stirea se actualizeaza