Frans Timmermans ameninţă PSD cu excluderea din PSE din cauza situaţiei statului de drept: Spre deosebire de Partidul Popular European, noi nu vom avea nevoie de zece ani pentru a acţiona
Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, a avertizat că Partidul Social-Democrat din România riscă excluderea din PSE, subliniind că ”un partid care nu respectă normele statului de drept şi drepturile fundamentale nu poate face parte din această familie”. Totodată, Timmermans a spus că ”spre deosebire de Partidul Popular European, noi nu vom avea nevoie de zece ani pentru a acţiona”.
„Am vorbit deja personal, la Madrid, cu liderul PSD, Liviu Dragnea – liderul PSE, Serghei Stanişev, liderul grupului PSE, Udo Bullmann, şi cu mine – şi i-am spus clar, l-am întrebat eu: Vreţi să fiţi în continuare membru al acestui partid? Atunci, trebuie să respectaţi regulile. Din punctul nostru de vedere, există limite. Un partid care nu respectă normele statului de drept şi drepturile fundamentale nu poate face parte din această familie” politică, a atras atenţia Frans Timmermans, conform agenţiei de presă APA, potrivit Mediafax.
Acesta a mai subliniat că „Spre deosebire de Partidul Popular European, noi nu vom avea nevoie de zece ani pentru a acţiona”, referindu-se probabil la decizia PPE de suspendare a formaţiunii Fidesz, condusă de premierul Ungariei, Viktor Orban.
Aflat în vizită în Austria, pentru un eveniment al Partidului Social-Democrat austriac (SPÖ), Frans Timmermans a amintit că Parlamentul European susţine candidatura fostului procuror-şef DNA Laura Codruţa Kövesi pentru postul de procuror-şef al UE.