Skip to content

VIDEO Franța, mobilizare masivă după ce celebrul Palat Fontainebleau a fost amenințat de un incendiu de vegetație

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Pompierii francezi au luptat pe parcursul nopții pentru a stinge un incendiu care a devastat marți o pădure istorică din apropierea Parisului, iar două persoane au fost arestate, fiind suspectate că au provocat focul în apropierea unuia dintre cele mai cunoscute palate regale ale Franței, transmite Reuters.

Laurent Nunez, ministrul francez de interne, a declarat luni seara că principalul incendiu din pădurea Fontainebleau și un altul izbucnit în apropiere luni după-amiază au mistuit 1.300 de hectare.

Nunez a precizat că incendiul se află la doar câțiva kilometri de Palatul Fontainebleau, ceea ce explică mobilizarea unor resurse considerabile, inclusiv avioane și elicoptere specializate în stingerea incendiilor.

Pentru prima dată, avioane Canadair au alimentat luni cu apă direct din fluviul Sena, încercând să limiteze extinderea incendiului care a înnegrit cerul.

La doar 70 de kilometri de Paris, incendiul a determinat închiderea autostrăzii A6, care leagă capitala Franței de importantul oraș Lyon și sudul țării. Alte incendii de mai mici dimensiuni din zonă au perturbat, de asemenea, circulația trenurilor de mare viteză.

Până la 900 de persoane au fost evacuate din locuințele lor.

Franța se așteaptă la un an record în ceea ce privește incendiile de vegetație

Nunez a afirmat că incendiul din Fontainebleau contribuie la ceea ce va fi, cel mai probabil, un an istoric din punctul de vedere al incendiilor de vegetație în Franța, după ce 32.000 de hectare au ars deja de la începutul anului, mai mult decât pe parcursul întregului an 2025.

„Probabil vom avea un an record”, a subliniat el. „Ne așteptam la acest lucru din cauza secetei severe”, a adăugat acesta.

Europa traversează al treilea val de căldură al verii, iar vegetația extrem de uscată și temperaturile ridicate alimentează incendii puternice, de la Peninsula Iberică până în Franța. Mulți oameni de știință afirmă că schimbările climatice fac incendiile de vegetație mai frecvente și mai greu de combătut.

Nunez a declarat că 59 de persoane au fost arestate în întreaga Franță, fiind suspectate că au provocat incendii în diferite zone ale țării. Aproximativ jumătate dintre suspecți sunt adulți, iar cealaltă jumătate minori, unii dintre ei fiind recidiviști, a precizat ministrul.