Franta: Prima dezbatere televizata in campania pentru alegerile prezidentiale

Principalii candidati la presedintia Frantei s-au confruntat luni in prima dezbatere televizata, un eveniment de un tip nou la Paris, noteaza AFP.
Un sondaj de opinie realizat de Elabe si dat publicitatii la cateva minute dupa incheierea dezbaterii arata ca Emmanuel Macron, candidatul de centru, a fost considerat cel mai credibil de 29% din telespectatori. Reprezentantul stangii radicale, Jean-Luc Melenchon, a fost cel mai apreciat de 20% dintre cei care au urmarit emisiunea. Fillon si Marine Le Pen, candidata Frontului National (FN, de extrema dreapta) au intrunit cate 19% din preferinte, iar socialistul Benoit Hamon 11%.
Creditata de sondaje cu prima sansa in turul intai, Marine Le Pen a fost principala tinta a atacurilor din partea celorlalti patru participanti la dezbatere.
Plasat al doilea in intentiile de vot la primul tur de scrutin, Macron a acuzat-o pe Le Pen ca incearca sa divizeze societatea. Subiectul era legat de asa-numitul burkini, costumul de baie islamic, controversat in Franta vara trecuta, potrivit Agerpres.