Gabriel Liiceanu a fost decorat cu Steaua Romaniei de Traian Basescu "pentru activitatea prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilitati de a avea acces la cultura, fiind un model pentru tanara generatie"
Scriitorul si profesorul Gabriel Liiceanu si lingvistul Marius Sala, vicepresedinte al Academiei Romane, au fost decorati cu Ordinul National „Steaua Romaniei”, prin doua decrete semnate de presedintele Traian Basescu, publicate marti in Monitorul Oficial, potrivit Mediafax. Liiceanu a primit Steaua Romaniei in grad de Ofiter, „in semn de inalta apreciere pentru intreaga sa activitate, pentru activitatea manageriala dovedita, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilitati de a avea acces la cultura, fiind un model pentru tanara generatie”.
Marius Sala a fost decorat la propunerea presedintelui Academiei Romane, Ionel Haiduc, cu Steaua Romaniei in grad de Cavaler, „in semn de inalta apreciere pentru intreaga sa activitate dedicata cercetarii si conservarii unei limbi romane autentice, pentru promovarea stiintei si culturii nationale”.
Gabriel Liiceanu, nascut pe 23 mai 1942, la Ramnicu Valcea, este filosof si scriitor, discipol al lui Constantin Noica. Din 1990 este directorul editurii Humanitas, una dintre cele mai importante institutii culturale romanesti, proiect formulat in anii Scolii de la Paltinis. Din 1992, este profesor la Facultatea de filosofie a Universitatii Bucuresti.
Marius Sala, nascut pe 8 septembrie 1932, la Vascau, in judetul Bihor, este lingvist, membru al Academiei Romane, din 2001, si vicepresedinte al acestei institutii, din 2005. Sala este de asemenea directorul Institutului de Lingvistica „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Romane.
Steaua Romaniei este cea mai inalta distinctie oferita de statul roman si cel mai vechi ordin national, creat in 1864, cu cinci grade – Cavaler, Ofiter, Comandor, Mare Ofiter si Mare Cruce.