Gabriela Firea le promite burse tinerilor care stau in gazda la varstnici si ii ajuta la cumparaturi sau ii duc la spectacol
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a afirmat, luni, la evenimentul de lansare a programului PSD pentru de tineret, ca Municipalitatea are in vedere inceperea a doua proiecte sociale care vizeaza acordarea de burse tinerilor care stau in gazda la varstnici si ii ajuta la cumparaturi sau ii duc la spectacol, dar si tinerilor care fac meditatii cu copiii ai caror parinti au venituri modeste si nu isi permit, transmite News.ro.
„Am infiintat din initiativa mea, si Consiliul General a aprobat, Centrul comunitar integrat pentru problemele tinerilor, o institutie infiintata in premiera in Romania, (…) o institutie care se va ocupa eminamete de problemele tinerilor, in realitate, nu doar pe hartie”, a sustinut primarul Gabriela Firea, afirmand ca in perioada urmatoare va incepe construirea a sase cartiere de locuinte in cele 6 sectoare ale Capitalei, locuinte sociale, dar si cu prioritate locuinte pentru tineri.
De asemenea, Firea a prezentat doua proiecte sociale ale Primariei pentru tineri, prin care li se ofera o bursa daca ajuta pesoanele varstnice la care stau in gazda cu lucruri de stricta necesitate.
„Primul proiect se refera la o legatura directa intre dumneavoastra – tineri – si seniorii nostri fata de care trebuie sa avem un respect deosebit. Toti tinerii care vor locui in gazda la persoane in varsta vor primi o bursa din partea Primariei cu rugamintea sa ii ajute pe seniori la cateva lucruri de stricta necesitate – sa-si ia medicamente, cumparaturi de stricta necesitate, sa mearga la un spectacol”, a afirmat Firea.
Cel de-al doilea proiect prezentat de Firea vizeaza tot tinerii si se refera la ajutorul dat copiilor ai caror parinti au venituri modeste si nu isi pot permite meditatii la diverse materii.
„Tinerii vor primi o bursa din parea Primariei Capitalei cu conditia de a face dovada ca sunt intr-un acord cu o familie care are copii si care nu are posibilitatea sa-i duca la meditatii sa invete limba engleza, limba romana la un nivel superior, la calcuator sau sa mearga la un spectacol”, a aratat Firea, adaugand ca este sigura ca vor fi foarte multi tineri care vor aplica la acest program.