Garantarea securitatii juridice si stimularea cresterii economice: de ce Europa are nevoie rapid de norme noi in materie de protectie a datelor
(Articol semnat de Martine Reicherts, comisarul UE pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie)
În prezent, consolidarea creșterii economice este prioritatea politică numărul unu a Europei. Este normal să fie așa, având în vedere situația critică a milioane de cetățeni, în principal tineri și șomeri, fără a menționa necesitatea menținerii competitivității pe scena mondială. Reforma normelor UE în materie de protecție a datelor, propusă de Comisia Europeană, are un rol indispensabil în acest sens: va da un impuls extraordinar economiei digitale, reducând birocrația excesivă cu care se confruntă întreprinderile și consolidând, în același timp, drepturile cetățenilor.
Am înregistrat progrese în ceea ce privește negocierile, dar această tendință trebuie să continue. În cadrul reuniunii din această săptămână, miniștrii de justiție ai UE vor avea ocazia să înregistreze noi progrese în ceea ce privește acest proiect atât de important pentru viitorul Europei. Trebuie să ne creăm cât mai curând un cadru puternic și modern pentru protecția datelor cu caracter personal, în scopul de a stimula creșterea economică a Europei și de a crea locuri de muncă pentru cetățenii acesteia.
Reforma va reduce obligațiile întreprinderilor, care se vor raporta la o singură autoritate de protecție a datelor și la un singur set de norme pentru întreaga UE, nu la 28. Se vor reduce astfel costurile și lucrurile vor fi mai simple pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderile mici și cele nou înființate, care se vor putea extinde pe noi piețe.
În același timp, reforma le va permite cetățenilor să aibă mai mult control asupra propriilor date, contribuind astfel la refacerea unei încrederi puse la încercare de numeroase scandaluri de spionaj și de încălcare a securității datelor. În economia digitală, încrederea consumatorilor este cel mai important bun. Numai prin refacerea încrederii vor putea întreprinderile să valorifice întregul potențial al acestui sector.
Reforma oferă instrumentele potrivite în acest sens. Fricile legate de supraveghere și de insecuritatea datelor vor fi înlăturate prin stabilirea unor norme clare, referitoare, de exemplu, la transferul de date, și prin aplicarea principiului că fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în Europa va trebui să aplice legislația noastră, chiar dacă serverele sale se află în afara UE. În plus, noua posibilitate a autorităților naționale de protecție a datelor de a impune sancțiuni semnificative în cazul întreprinderilor care încalcă normele va demonstra cetățenilor că drepturile lor sunt efectiv garantate.
Unul dintre aceste drepturi a fost îndelung dezbătut timp de mai multe luni: dreptul de a fi uitat. În mai, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că motoarele de căutare, precum Google, trebuie să elimine rezultatele căutării la cererea cetățenilor și în anumite condiții. Această hotărâre a provocat o mare agitație, cu implicațiile sale confruntânduse societăți de internet, întreprinderi de mass-media, autorități de reglementare, experți juridici și cetățeni.
Este normal ca hotărârile de asemenea importanță și amploare să declanșeze o dezbatere animată. Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că această hotărâre nu a ridicat dreptul de a fi uitat la rangul de superdrept care permite cenzura pe internet. Dimpotrivă, în hotărâre se face apel la un echilibru atent între dreptul de a fi uitat și dreptul la libertatea presei și libertatea de exprimare și, astfel, se consolidează abordarea echilibrată adoptată de Comisie în propunerea sa de reformă. De asemenea, hotărârea pune în evidență motivele pentru care trebuie să adoptăm această reformă cât mai curând posibil. Curtea a trebuit să intervină deoarece normele Europei în materie de protecție a datelor nu sunt adaptate la era internetului. Ele datează din 1995 – de o eternitate în ceea ce privește revoluția digitală.
Reforma oferă UE cadrul modern necesar pentru a asigura că cetățenii au încredere în securitatea datelor lor și că întreprinderile dispun de claritatea și securitatea juridică de care depind activitățile lor economice din Europa.
Acum este rândul statelor membre să colaboreze cu Comisia și cu Parlamentul European pentru a asigura că aceste norme moderne privind protecția datelor sunt puse în aplicare în curând. Parlamentul și-a oferit deja sprijinul ferm, iar șefii de stat și de guvern s-au angajat să adopte un cadru general solid de protecție a datelor la nivelul UE până în 2015. Am încredere că statele membre își vor respecta acest angajament. Contez pe faptul că guvernul României va juca un rol activ în încheierea acestor negocieri.
Viitoarea Comisie Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, a înscris finalizarea pieței unice digitale pe lista priorităților sale. Reforma în materie de protecție a datelor ar trebui să reprezinte un important pas înainte, punând bazele unor noi proiecte ambițioase pentru următorii cinci ani. Să ducem aceste proiecte la bun sfârșit!