Sari direct la conținut

Garry Kasparov, întrebare către Nicușor Dan și George Simion. „Desigur, va fi cumva în legătură cu Rusia”

HotNews.ro
Garry Kasparov, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia
Garry Kasparov, Foto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

La dezbaterea prezidențială organizată marți seară de Antena 3 CNN, la care participă doar Nicușor Dan, marele campion la șah și opozant al regimului Putin, Garry Kasparov, a transmis o întrebare video în care a cerut candidaților să spună dacă, ajunși președinte, vor cere Rusiei returnarea Tezaurului trimis la Moscova în 1917.

„Desigur, întrebarea mea va fi cumva în legătură cu Rusia. Dar nu este vorba numai despre războiul de genocid purtat acum de regimul Putin, este ceva despre istorie. Dacă îmi amintesc corect, în anul 1917, în timpul Primului Război Mondial, aurul României, tezaurul, a fost trimis în Rusia și, desigur, nu a fost înapoiat niciodată.

Iar întrebarea: Dacă sunteți ales președinte, veți face presiuni legale sau folosind toate metodele disponibile prin negocieri internaționale pentru a recupera această cantitate masivă de 90 de tone de aur pentru România? Veți cere ca Putin – care se consideră succesorul Rusiei țariste, Rusiei comuniste – să respecte obligațiile Rusiei?”, a întrebat Garry Kasparov, la dezbaterea de la Antena 3 CNN.

Nicușor Dan: „Nu e vorba doar de aur”

Singurul candidat prezent la dezbaterea Antena 3, Nicușor Dan a spus că returnarea Tezaurului este un „obiectiv simbolic important”, dar care necesită ca România să aibă „pârghii” și „forță” pentru a negocia eficient cu Rusia.

„În primul rând, toată admirația pentru Garry Kasparov, o minte strălucită care, din păcate, în momentul în care a încercat să se implice în politica internă din Rusia, a fost acoperit de o mașină de propagandă. Nu e vorba doar de cele 90 de tone de aur. E vorba că tezaurul e acolo. Adică sunt mărturii istorice despre prezența populațiilor românești aici, în România, secole în urmă – extrem de importantă simbolică – și-mi doresc foarte tare ca tezaurul să se întoarcă. Pentru asta însă România trebuie să aibă pârghii, România trebuie să fie puternică. Așadar, noi trebuie să construim o Românie puternică pentru a avea o pârghie de negociere cu Rusia pentru a ne recupera tezaurul”, a răspuns Nicușor Dan.

George Simion lipsește de la dezbatere. Este în Varșovia

Deși invitat, liderul AUR George Simion nu a participat la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN. George Simion a fost prezent marți dimineață la un eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), dedicat candidaților la alegerile prezidențiale. Nicușor Dan a lipsit de la această întâlnire.

După eveniment, Simion a declarat că pleacă din țară pentru o întâlnire cu un „președinte” dintr-o țară membră a Uniunii Europene, fără să ofere detalii despre revenire. El a fost surprins la aeroport înainte de plecare.

George Simion a mers în Polonia, unde a participat la un miting electoral al lui Karol Nawrocki.

INTERVIURILE HotNews.ro