Gaudeamus: Lansarea volumului „Medina infinită. Călătorii la întâmplare și alte întâmplări de călătorie“ de Iulian Comănescu. Vineri, ora 17

Vor vorbi: Iulian Comănescu, Radu Paraschivescu, Radu Gârmacea

Nu e atat o carte de descrieri de locuri, pe cât este o carte de experiențe, întâlniri și informații interesante de toate felurile, întâmplări semnificative și, până la urmă, un fel de istorie, alcătuită din fragmente a ultimelor decenii. Partea cea mai bună a cărții este narațiunea dezinhibată, care te prinde de indată și nu te mai lasă liber până nu termini tot volumul. Fotografiile sunt foarte inspirate, slujesc cu succes poveștile.

„Să călătorești așa, fără un plan unificator, e o sursă permanentă de mirare și destabilizare. Și tocmai de aici marele avantaj de a te expune unei gimnastici mentale foarte profitabile. Nu vânezi nici un vis, riști să nu înțelegi, trebuie să faci eforturi de conectare cu diferitele locuri. Dar asta nu e un război cu lumea sau o experiență brutală. Ci un mod de percepție lipsit de prejudecăți, de așteptări formulate. O augmentare mentală rapidă și, cumva, obiectivă.”

„Dar cel mai bun lucru pe care l am mâncat în Maroc a fost la un restaurant de pe acoperiș, din Chefchaouen. Era trecut în meniu sub numele de veal leg și am presupus că e un steak, o pulpă sau ceva similar. În realitate era foot și nu leg, echivalentul bovin al piciorului de porc din care noi facem piftie. Ceva foarte fraged și aromat. Dacă vă închipuiți că mi plac tendoanele sau grăsimea, vă înșelați. Vorbesc de consistența purcelului de lapte, dar un gust cu totul diferit. Țară musulmană, în care nu se bea, Marocul s a distins totuși și la capitolul vinuri, cu ajutorul binevoitor al lui Abde llatif și al câtorva Mohammezi ai șoselelor. Magazinele de băuturi arată ca naiba, sunt ascunse după niște uși vopsite în negru, seamănă – dacă seamănă cu ceva – cu sifonăriile de pe vremuri, din spatele blocurilor. Ți ar fi foarte greu să le găsești ca turist. În schimb, toate vinurile marocane pe care am pus mâna erau de la bunicele în sus. Am luat la întâmplare, n aveam cum altfel. Dar pentru vreo cinci euro obții mult mai mult decât în București, unde banii ăștia ajung doar de ceva mai mult decât o poșircă. Există o tradiție a vinului, creată de asupritorii francezi, mai ales prin zona Meknès.” – Iulian Comănescu