Sari direct la conținut

Gen Tod Wolters: Armata americană din Europa trebuie să se „schimbe” după invazia Rusiei în Ucraina / Trupe suplimentare în Europa de Est

HotNews.ro
Tod Wolters, comandantul NATO in Europa, Foto: NATO
Tod Wolters, comandantul NATO in Europa, Foto: NATO

Comandantul superior al armatei americane în Europa, gen Tod Wolters, consideră că „postura de forță” a trupelor americane din regiune trebuie să „se schimbe” pentru a reflecta o amenințare tot mai mare din partea Rusiei, potrivit BBC.

Gen Tod Wolters a declarat în cadrul unei audieri în Congres că „acțiunea fără sens” a Rusiei – invazia Ucrainei – oferă o oportunitate de „reexaminare a arhitecturii militare permanente care există” pe continent.

Wolters a adăugat că aceasta ar implica atât desfășurarea de noi trupe la sol în Europa de Est și „poliție aeriană”, cât și forțe navale.

Wolters a mai spus că SUA au înființat două centre care lucrează pentru a direcționa ajutorul militar și umanitar către Ucraina. În aceste centre sunt prezenți ofițeri de legătură ucraineni.

Citește ultimele evoluții din a 35-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro