Generalii lui Trump. Va deveni America un "stat-garnizoana"?
Pe 20 ianuarie a.c., Donald Trump va fi învestit ca președinte al SUA. Deși era de așteptat ca apropierea ceremoniei de depunere a jurământului să aducă serenitate și acceptarea rezultatului votului, dimpotrivă, asistăm la o escaladare a tensiunilor politice și la plantarea unor câmpuri minate, pentru Administrația Trump. Pe zi ce trece apar noi temeri și scenarii fataliste promovate, la nivel global, de către „o anumită parte a presei”. Un asemenea scenariu catastrofic se referă la faptul că generali în rezervă vor ocupa posturi importante în Administrația Trump, ceea ce va duce la construirea unui stat militarist și, implicit, va crește pericolul declanșării unui război. O critică, în acest sens, a progresiștilor ”, preluată de TomDispatch.com, este făcută de William J. Astore într-un articol cu titlul ”Too many generals spoil democracy.
Pe baza acestor presupuneri, unele centre de putere din România au construit propriile scenarii, considerând că vor avea mâna liberă în scoaterea la suprafață a rețelelor de putere bine camuflate până acum câțiva ani. Astfel, ziarul ”Național” susținea, în 19 decembrie 2016, că nominalizările unor generali, făcute de Donald Trump sunt un semnal pentru Dragnea: ”…presedintele ales al Americii anunță deja, pe zi ce trece, că va umple Casa Albă cu generali veterani, dar, mai ales, cu oameni apropiați de Armată și de sistemul de apărare, iată că și românii încearcă să țină pasul cu viitoarea stare de fapt din cadrul Administrației SUA” [i].
Scopul acestui articol este de a analiza plauzibilitatea unui asemenea scenariu fatalist și de a estima, pe scurt, impactul lui pentru România.
Cine sunt generalii lui Trump și ce acuzații li se aduc?
În perioada de tranziție, generalii au devenit un bazin de recrutare pentru funcții politice civile, printre cei nominalizați regăsindu-se și generalii David Petraeus (pentru Departamentul de Stat) și Jack Keane (pentru Pentagon). Deși au fost vehiculate mai multe nume, până la urmă doar trei generali au primit posturi cheie: generalul Michael T. Flynn (fost şef al D.I.A.) desemnat pentru funcția de consilier pentru securitate naţională, generalul James N. Mattis,supranumit ”Mad Dog” (infanterie marină), în postul de secretar la Pentagonului și generalul John F Kelly, numit secretar pentru Homeland Security. Cei trei au fost deja audiați și votați, obstacolul cel mai greu de trecut fiind dispensa pe care trebuia să o obțină generalul Mattis, pentru că o lege nu-i permitea să obțină acest post dacă nu are 7 ani de la trecerea în rezervă.
Este adevărat că, cei trei, ocupă funcții strategice. Acuzațiile aduse de presă se bazează pe declarații, pe luarea unor poziții sau pe elemente din biografia personală a generalilor Flynn și Mattis, descrise cu lux de amănunte de media americană și răstălmăcite de către presa românească. Îi voi lăsa pe alții ”să ghicească în cafea” și mă voi concentra pe o analiză instituțională.
Mai întâi aș vrea să explic de ce au fost consultați atâția generali, în etapa de tranziție, ceea ce a creat această temere de militarizare. Cred că este o problemă de context politic intern, în special de faptul că o parte din elita republicană s-a opus lui Donald Trump, în timp ce elita militară i-a acordat sprijinul.
Să ne amintim că, în vara anului 2016, o parte din elita politicii externe și de securitate din Partidul Republican, profesori, analiști și foști oficiali în Administrația George W. Bush (între ei Michael V. Hayden, John D. Negroponte, Robert B. Zoellick sau Eliot A. Cohen) au semnat o scrisoare, prin care și-au exprimat opoziția față de Trump, considerându-l un risc pentru securitatea națională și pentru bunăstarea Amercii[ii].
Însă, în septembrie 2016, un grup de 88 de generali au trimis, la rândul lor, o scrisoare de sprijin pentru Donald Trump, văzând în el omul care va corecta cursul politicii externe și de securitate[iii]. ”Curtarea” generalilor a făcut-o și Hillary Clinton, mai întâi prin discursul generalului John Allen, la Convenția Democratică din iulie 2016, apoi printr-o scrisoare semnată de 95 de generali, ce a apărut doar la câteva zile după scrisoare celor 88 de generali ce-l sprijineau pe Trump[iv].
Explicația de ce generalii în rezervă au devenit ”câmp tactic” pentru campania electorală se datorează faptului că armata americană are o foarte bună imagine publică iar ”spin-doctors” specializați în marketing electoral au captat această resursă. Este o enigmă de ce mass-media prezintă pericolul militarismului doar în cazul generalilor lui Trump, deși generalii lui Hillary au fost la fel de numeroși și de activi în campania electorală. Cert este că generalii lui Trump îl vor ajuta în bătălia instituțională.
Apropos de bătălia instituțională: Trump s-a anunțat ca un președinte anti-sistem, ceea ce înseamnă că va trebui să aibă piloni de forță împotriva ”paraziților” de pe Wall Street (lobby economic) și ”paraziților” de pe K-Street (lobby-ul politic) dar și frontul deschis cu o parte din serviciile de informații. Abordarea anti-sistem a lui Trump nu este de tip revoluție ci se va desfășura în cadrele instituționale ale Constituției americane. Din această perspectivă, cea mai importantă problemă instituțională reclamată este cea a mecanismului de control democratic civil.
Ce este controlul democratic civil?
Controlul civil asupra militarilor reprezintă un mecanism democratic specific societăților liberale, cu origini în constituționalismul și cultura politică americană. Părintele teoriei controlului democratic civil a fost Samuel P. Huntignton (”The Soldier and the State”), paradigma sa fiind ”exportată” ca normă comună în NATO, inclusiv în România. Teama de lovituri de stat își are originea în Convenția pentru Constituție (1787), făcând ca SUA să aibă armată permanentă abia în secolul XX. Controlul civil este văzut ca un proces, în care dreptul de control (oversight) îl au politicienii pentru că lor li se deleagă puterea, prin alegeri libere. Acest mecanism este mai complex, realizat printr-un set de pârghii, în care toate cele trei puteri (executivă, legislativă și judecătorească) au câte ceva de spus. Au existat doar 3 cazuri în istorie de conflicte ale președintelui american civil cu generalii: cel al lui Lincoln cu McClellan, Truman cu MacArthur și Obama cu McChrystal. În toate cazurile a prevalat puterea comandantului suprem. Asta nu însemană că nu au existat miniștri proveniți dintre generali, după trecerea în rezervă, cazurile lui George Washington, George C. Marshall sau Collin Powell sunt cele mai cunoscute. Deci există o temere istorică difuză dar nu o problemă instituțională pentru ca generalii lui Trump să ocupe funcții în administrație.
O altă problemă este de natura diferențelor culturale. Dacă militarii sunt preocupați de războaie nu dezvoltă ei oare o cultură militaristă, îndepărtându-se de cultura democratică a societății-mamă? Problema aceasta și-au pus-o sociologii militari care au realizat două cercetări profunde ale diferenței culturale între armată și societate. Prima dintre ele este o cercetare făcută, la sfârșitul anilor 1990, sub coordonarea profesorilor Peter Feaver și Richard Kohn, din care rezultă niște diferențe de opinii și atitudini între civili și militari dar nu de natura unei ”prăpăstii”[v].
A doua cercetare a fost publicată anul trecut, la Hoover Institution, unul dintre co-autorii studiului ”Warriors and Citizens” fiind, paradoxal, James Mattis[vi]. Din concluziile studiului rezultă că există opinii divergente dar și soluții și politici pentru remedierea acestor diferențe. Tot de aici rezultă că militarii sunt mai sceptici la angajarea trupelor în aventuri militare în afara granițelor.
Așadar avem problema numirii a trei generali rezerviști în posturi ministeriale ale Administrației Trump și acuzația de creare a unui stat-garnizoană, ce poate aduce perspectiva unui război mondial. Din punctul de vedere al tradiției istorice, a precedentului constituțional și legal există puține șanse de materializare a unui asemenea scenariu. Așa cum arată studiile de sociologie militară, generalii sunt chiar mai reticenți în angajarea propriilor militari în războaie, iar diferențele culturale între militari și civili nu sunt așa de radicale.
Implicații pentru România
Nu imi doresc să mă lansez în predicții despre evoluția politicii externe și de securitate a SUA. Există, însă, câteva „constante” în estimări: faptul că Trump are o doză de impredictibilitate în decizii, că este un bun negociator și că va încerca să scoată Wall Street și K-Street în afara jocului dar va negocia instituțional deciziile cu majoritatea republicană din Congres și că va încerca să ocolească presa progresistă. Din aceste ”semnale slabe” se pot face, totuși, niște recomandări pentru decidenții români.
În primul rând, numirea celor 3 generali de către Trump în posturi civile nu trebuie să fie un semnal că, generalii din fosta Securitate, trebuie să clameze poziții în guvernul României. Dimpotrivă, trebuie analizat cum funcționează mecanismul de control civil în România, după scandalul Ghiță-Gate, și el trebuie perfecționat. Nu există nicio asemănare de anvergură între generalii de armată Flynn, Mattis, Kelly și generalii de securitate Iulian Vlad sau Aurel Rogojan.
În al doilea rând, este nevoie de multă atenție la conexiunile informaționale. Este curios cum toată România a susținut-o simbolic pe Hillary Clinton și cum presa, analiștii sau politicienii s-au inspirat și se inspiră doar de la surse gen New York Times, Washington Post, Huffington Post, CNN sau The Guardian. Pare că nu a studiat nimeni mecanismul de comunicare, prin social media și ”tweet-politics”, folosit de echipa lui Donald Trump în câștigarea alegerilor.
INTERVIURILE HotNews.ro