Sari direct la conținut

Geniștii columbieni vor antrena militarii ucraineni pentru deminarea Ucrainei

HotNews.ro
Mine și alte dispozitive explozibile lăsate de ruși în Ucraina, Foto: Aleksey Filippov / AFP / Profimedia
Mine și alte dispozitive explozibile lăsate de ruși în Ucraina, Foto: Aleksey Filippov / AFP / Profimedia

O echipă de ingineri militari columbieni se va deplasa în Europa, într-un stat NATO din apropierea Ucrainei, pentru a-i instrui pe omologii lor ucraineni în domeniul tehnicilor de deminare, a declarat ministrul columbian al apărării, Diego Molano, transmite CNN.

11 geniștii din Columbia „vor antrena și îmbunătăți tehnicile și procedurile tactice de îndepărtare a minelor terestre într-o țară vecină membră a NATO”, a spus ministrul columbian al apărării, Diego Molano.

Experții din Columbia, care este un partener al NATO, au fost invitați de SUA pentru a oferi această instruire, a declarat ministrul columbian al apărării, Diego Molano, scrie Reuters.

După aproape 60 de ani de conflict intern între forțele armate, rebelii de stânga, paramilitarii de dreapta și cartelurile de droguri, Columbia este una dintre cele mai minate țări din lume, potrivit Organizației Națiunilor Unite. Potrivit guvernului, din 1990, minele antipersonal au ucis 2.342 de persoane în Columbia și au rănit aproape 10.000 de persoane.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro