Sari direct la conținut

Geoană: Este absolut revoltător să te complaci în situaţia în care mai mult de jumătate din copiii tăi sunt analfabeţi funcţional

HotNews.ro
Mircea Geoana, Foto: Petras Malukas / AFP / Profimedia Images
Mircea Geoana, Foto: Petras Malukas / AFP / Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, crede, după rezultatele testelor PISA, că este absolut revoltător să te complaci în situaţia în care mai mult de jumătate din copiii din România, trecuţi printr-un sistem de educaţie, sunt analfabeţi funcţional. Geoană consideră că este momentul ca educaţia în România să înceapă de la vârsta de doi ani a copilului, scrie news.ro

”Eu, când văd rezultatele clasamentelor de educaţie din Europa şi PISA pentru copiii ţării mele – nu pot să vorbesc mai mult pentru că am un job oficial – dar este absolut revoltător să te complaci în situaţia în care mai mult de jumătate din copiii tăi, trecuţi printr-un sistem de educaţie, sunt analfabeţi funcţional. Am jumătate dintre copiii României care se nasc la ţară, jumătate se nasc în Diaspora şi eu în continuare mă prefac că nu văd că oamenii, copiii mei, copiii de rromi, 75% dintre aceştia nu reuşesc să ajungă la un nivel de educaţie minimă, nu medie. Cred că trebuie să ne apucăm de educaţie mult mai devreme, la doi ani de zile trebuie să ne apucăm de o formă de educaţie, pentru că este dovedit ştiinţific că, până la 6 ani de zile acolo se pune fundaţia, după aia vine educaţia formală”, a declarat Mircea Geoană.

Secretarul general al NATO crede că este momentul să existe o şansă corectă pentru toţi copiii, indiferent de statutul social al familiilor din care provin.

”Cred că putem să reclădim un cerc de… şi să repornim ascensorul social în care şi un copil din cea mai necăjită familie din ţara asta să aibă o şansă corectă. Nu e o garanţie a succesului, dar e o şansă că poate să concureze, în condiţii cât de cât echilibrate, cu un copil din inima Timişoarei, dintr-o familie înstărită din România. Asta nu este o chestiune de Stânga sau de Dreapta. Este o chestiune de moralitate în societate şi cred că şi un om care are convingeri mai liberale, de dreapta să spunem, înţelege că fără forţă de muncă calificată nu ai cum să-ţi creşti business- ul, nu are cum să crească economia. Indiferent cum te uiţi, educaţia este centrală”, a mai declarat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO şi-a lansat la Timişoara cartea ”Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, în cadrul unei dezbetari moderată de Simona Neumann, Aspen Fellow şi fost Director executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii 2023.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro