Avertisment de la vârful BNR: Geopolitica preia controlul economiei. România nu are umbrelă fiscală pentru furtuna care vine

Cheltuielile de apărare vor crește permanent, energia dictează prețurile, iar investițiile private îngheață în incertitudine, scrie prim-viceguvernatorul BNR Leonardo Badea într-un articol de opinie trimis HotNews.

Numărul 2 din Banca Națională atrage atenția, în articolul de opinie pentru publicul HotNews, că România se confruntă cu un tablou fiscal fără precedent în istoria recentă:

• „Suntem prima țară din Uniunea Europeană care va administra o datorie publică de peste 60% din PIB, cu un rating suveran BBB- (Fitch) – ultimul nivel înainte de categoria junk -, concomitent cu un deficit bugetar ridicat, un deficit de cont curent semnificativ și un cost al dobânzilor de aproximativ 3% din PIB”

„Pentru România provocarea nu mai este gestionarea unui ciclu economic”

Într-un sistem în care politica de apărare a detronat politica monetară, România intră în furtună cu un rating suveran la un pas de junk și cu cel mai slab scor de adoptare AI din UE.

Există momente în care paradigmele economice nu se erodează treptat, ci se prăbușesc brusc. Trăim unul dintre ele, spune Badea. După trei decenii în care logica piețelor libere și eficiența globalizării au dominat decizia publică, economia a redevenit ceea ce a fost înainte de 1989: un instrument în serviciul geopoliticii.

Succesiunea crizelor din ultimii ani nu a fost o serie de accidente independente. Șocul financiar din 2008, pandemia din 2020, războiul din Ucraina din 2022 și instabilitatea cronică din Orientul Mijlociu au reconstruit, strat cu strat, o nouă normalitate în care variabilele macroeconomice clasice nu mai pot fi analizate izolat. Securitatea militară, suveranitatea energetică și avansul în inteligența artificială au încetat să fie teme de nișă. Au devenit pilonii care determină sănătatea fiscală a unui stat.

Pentru România și Uniunea Europeană, provocarea nu mai este gestionarea unui ciclu economic. Este adaptarea la un model de dezvoltare în care reziliența contează mai mult decât optimizarea costurilor, consideră prim-viceguvernatorul.

Apărarea: costul permanent pe care bugetul nu îl poate evita

Securitatea de care România a beneficiat până în 2022 este la timpul trecut. Înainte de războiul din Ucraina, bugetul apărării era o opțiune națională, cu alocări sistematice sub 2% din PIB. Noua configurație geopolitică impune un minimum de 2,5% din PIB, pe baze permanente, nu ca măsură de urgență.

Polonia, cu o situație geostrategică similară cu a noastră, alocă deja 4% din PIB pentru apărare. Țările baltice și cele scandinave își propun peste 3%. Securitatea în această zonă a Europei a devenit scumpă. Chiar foarte scumpă.

Riscul structural al acestui imperativ este ceea ce economiștii numesc crowding-out geopolitic: cheltuielile masive pentru apărare sufocă investițiile civile productive. Într-o astfel de paradigmă, eficiența cheltuielilor publice devine variabilă critică. Doar o selecție riguroasă a proiectelor și orientarea către investiții cu valoare adăugată ridicată pot acomoda imperativul securității fără a compromite potențialul de creștere economică pe termen lung.

Energia: noua politică dominantă

Voi parafraza o lucrare celebră din politica monetară — Some Unpleasant Monetarist Arithmetic, elaborată în 1981 de Sargent și Wallace — în care este descrisă dominanța fiscală asupra politicii monetare. Astăzi, în opinia mea, avem o nouă dominanță: politica de apărare a detronat politica fiscală, iar politica energetică a devenit legătura dintre decizia geopolitică și cea macroeconomică.

Prețul energiei este determinat la nivel global de cinci factori: cererea și oferta globală, huburile de tranzacționare, structura pieței de electricitate, geopolitica și deciziile OPEC, și costul carbonului pe piețele financiare. Mecanismul este contraintuitiv: în sistemul european de tip merit order, prețul final al energiei nu este dat de costul mediu, ci de costul ultimei unități necesare pentru a acoperi cererea — întotdeauna cea mai scumpă.

Paradoxul pieței actuale: deși capacitățile instalate de energie verde cresc, prețul final rămâne captiv costului marginal al gazului sau cărbunelui, solicitate pentru a acoperi perioadele de vârf sau de absență a resursei regenerabile.

Situația din Orientul Mijlociu amplifică această vulnerabilitate. Strâmtoarea Ormuz — vitală pentru economiile din Golf — rămâne închisă în timp ce negocierile alternează cu reluarea ostilităților militare. Crizele petroliere din anii ’70 au generat o persistență a inflației pe care dezinflația din era Volcker a combătut-o cu costuri economice uriașe, prin creștere agresivă a dobânzilor. Chiar și cel mai optimist scenariu pentru actualul conflict din Orientul Mijlociu rămâne dezastruos pentru piețele de energie.

Pentru România, soluția nu este speranța că prețul global va scădea. Este decuplarea prețului de consum de dictatul combustibililor fosili în momentele de dezechilibru, prin investiții masive în stocare și flexibilizarea cererii.

Inteligența artificială: vulnerabilitatea pe care România o ignoră

Europa nu este competitivă în AI comparativ cu Statele Unite și China. Iar în interiorul acestei Europe deja în întârziere, România ocupă ultimul loc în clasament: doar 5,2% din întreprinderi au utilizat tehnologii AI în 2025. Media europeană este substanțial mai mare, iar ritmul de creștere al României — 2,1 puncte procentuale pe an — este de trei ori mai mic decât ritmul european.

Întârzierea în AI nu este doar un indicator de modernizare ratată. Este o vulnerabilitate multidimensională.

În energie, lipsa algoritmilor de tip smart grid menține România dependentă de unitățile de producție scumpe și amplifică șocurile de preț. În economie, o productivitate scăzută a muncii limitează resursele fiscale necesare bugetului de apărare. În securitate, superioritatea tehnologică și capacitatea de procesare rapidă a datelor sunt la fel de importante ca alocarea bugetară brută într-un conflict modern. Digitalizarea a încetat să fie o opțiune de business. A devenit un imperativ de securitate națională.

Fiscalul: umbrela uzată înainte de furtună

România se confruntă cu un tablou fiscal fără precedent în istoria recentă. Suntem prima țară din Uniunea Europeană care va administra o datorie publică de peste 60% din PIB, cu un rating suveran BBB- (Fitch) — ultimul nivel înainte de categoria junk —, concomitent cu un deficit bugetar ridicat, un deficit de cont curent semnificativ și un cost al dobânzilor de aproximativ 3% din PIB. Pentru perspectivă: tratatul de la Maastricht prevede ca întregul deficit bugetar să fie de cel mult 3% din PIB.

Cu actuala metrică a datoriei și a ratingului, umbrela noastră fiscală este în mare măsură uzată. Într-o lume non-panglosiană, consolidarea fiscală nu este un exercițiu de austeritate, ci o necesitate de a reface rezervele pentru momentele în care șocurile geopolitice se pot materializa în costuri de finanțare nesustenabile.

Voi parafraza conceptul lui Paul Krugman despre decidentul panglosian — personajul caricatural al lui Voltaire care susține că trăim în cea mai bună dintre toate lumile posibile, indiferent de circumstanțe. Într-o lume plină de incertitudine, o abordare contrară acestui optimism iluzoriu ne obligă să menținem spațiu de manevră fiscal pe care să îl folosim doar când este cu adevărat necesar.

Aceasta este, în esență, logica teoriei economisirii preventive — saving for a rainy day — promovată de Friedman, Modigliani și Campbell. Nu acumulezi rezerve după ce furtuna începe.

Tripla adaptare ca singura opțiune

Contextul descris mai sus nu este un exercițiu academic. Este cadrul operativ în care România trebuie să ia decizii de politică publică în următorii ani. Energia devine principalul canal prin care tensiunile geopolitice se transmit în economie, influențând inflația, creșterea economică și mixul de politici macroeconomice.

Răspunsul nu poate fi unidimensional. Economia epocii geopoliticii impune o triplă adaptare simultană: o politică de apărare robustă, care să absoarbă creșterea permanentă a cheltuielilor fără a sufoca investițiile civile; o politică energetică inteligentă, susținută de investiții în stocare și AI, capabilă să decupleze prețul de consum de volatilitatea combustibililor fosili; și o politică fiscală responsabilă, singura capabilă să ofere protecție reală în fața șocurilor pe care piețele financiare le pot amplifica rapid în costuri de finanțare nesustenabile.

Cele trei sunt interdependente. Fără spațiu fiscal, nu poți finanța apărarea. Fără energie ieftină și fiabilă, nu poți susține productivitatea necesară consolidării fiscale. Fără AI și digitalizare, nu poți optimiza nici energia, nici apărarea, nici colectarea veniturilor bugetare. Cercul vicios poate deveni cerc virtuos. Dar fereastra de timp este îngustă.