George Maior, la audieri la Secția de anchetare a magistraților în dosarul Kovesi: SRI și-a făcut datoria exemplar la aducerea în țară a lui Nicolae Popa – UPDATE
Ambasadorul României la Washington, George Maior, a venit vineri la audieri la Secția de anchetare a magistraților, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat și s-a aflat sub control judiciar. El a precizat că are calitatea de martor și că ”SRI și-a făcut datoria exemplar”.
George Maior a ajuns la Secția de anchetare a magistraților în jurul orei 10.30, precizând că are calitatea de martor în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa.
„Vor să afle faptele, împrejurările legate de una dintre cele mai de succes operațiuni ale statului român din punct de vedere al combaterii unui fenomen grav care a afectat 300.000 de cetățeni și, ca martor, sunt evident încântat să redau aceste fapte. Serviciul Român de Informații s-a implicat și, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi fost menirea Serviciului. SRI și-a făcut datoria”, a declarat George Maior, la intrarea în sediul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție.
Este a treia oară când procurorii Secției de investigare a infracțiunilor din justiție îl citează pe George Maior să se prezinte la audieri în acest dosar, fostul șef al Serviciului Român de Informații fiind citat anterior pentru 23 iulie și 23 mai, dar neprezentându-se.
Întrebat, miercuri, într-un interviu pentru Digi 24, dacă de această dată va merge la Secția de anchetare a magistraților, George Maior, care era șef al SRI în perioada extrădării lui Nicolae Popa, a spus că a fost citat de două ori să se prezinte la audieri, dar că nu a putut merge „din motive obiective, inclusiv legate de vizita prezidenţială în SUA”. „Acum sunt aici şi sunt oricând la dispoziţia unei instituţii a statului, bineînţeles că mă prezint la orice asemenea solicitare”, a afirmat Maior.
În acest dosar, au fost audiați fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea, ambii în calitate de martor. Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracțiune și că poate ar trebui investigați cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011.
În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI, Laura Codruța Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.
În 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.
Dosarul a fost deschis în urma unui denunț al fostului deputat PSD fugar în Serbia Sebastian Ghiță. El a acuzat-o pe Kovesi că i-ar fi cerut bani pentru plata avionului cu care urma să fie adus în țară din Indonezia fostul șef al FNI Nicolae Popa, în 2011. Laura Codruța Kovesi era la acea vreme procuror general al României, iar Nicolae Popa fusese condamnat definitiv la 10 ani şi 4 luni de închisoare în dosarul FNI. Secția pentru investigarea faptelor din justiție susținea că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut și primit suma de 268.689,36 de lei de la Sebastian Ghiță pentru extrădarea lui Nicolae Popa.