George Simion: Diana Șoșoacă ar putea candida la prezidențiale / Mulţi i-au şoptit din jurul ei: ”Tu o să fii noul preşedinte al României"
Co-preşedintele AUR, George Simion, susţine că nu este scopul său politic să ajungă preşedintele României, dar dacă nu se găsesc oameni mai buni, atunci el nu va refuza ”o luptă”. Simion crede că Diana Şoşoacă ar putea candida la alegerile prezidenţiale.
George Simion a fost întrebat duminică, în cadrul emisiunii Insider Politic de la Prima Tv, dacă ia în calcul o candidatură la alegerile prezidenţiale în 2024.
“Nu, în momentul ăsta nu iau în calcul”, a răspuns Simion.
Întrebat dacă este scopul său politic este să candideze la alegerile prezidenţiale, liderul AUR a răspuns: “Nu este scopul meu politic să ajung preşedintele României.
Dacă nu se vor găsi alţi oameni mai buni, pe care noi îi căutăm şi încercăm să-i îndemnăm, să-i împingem de la spate, să le facem reclamă, să îi propunem ca nume, dacă nu se vor găsi oameni dispuşi să intre în luptă, cu siguranţă eu nu refuz o luptă, oricât o fi de grea”.
El a mai fost întrebat dacă se aşteaptă să se confrunte cu Diana Şoşoacă la alegerile prezidenţiale.
“Dianei mulţi i-au şoptit din jurul ei ”Tu o să fii noul preşedinte al României, tu trebuie să fii acolo”. S-ar putea să fie candidat. (…) Din jurul prietenilor pe care îi are. Nu cred în fiabilitatea unei astfel de idei, dar fiecare se poate lăsa convins de cei din jur”, a declarat George Simion.