Sari direct la conținut

Georgia acuză Ucraina că încearcă să extindă războiul transportând explozibili în Rusia prin România, Bulgaria şi Turcia

HotNews.ro
Irakli Kobakhidze, șeful guvernului din Georgia, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia
Irakli Kobakhidze, șeful guvernului din Georgia, Foto: STRINGER / AFP / Profimedia

Premierul desemnat al Georgiei, Irakli Kobakhidze, a acuzat marţi Ucraina că încearcă să extindă războiul cu Rusia în ţara sa, după ce la frontieră ar fi fost interceptat un transport de explozibili, relatează Reuters.

Serviciul de securitate georgian a anunţat luni că a capturat un transport clandestin de explozibili către oraşul rus Voronej. Materialul ce ar fi provenit din Ucraina era ascuns într-o încărcătură de baterii de automobil care tranzitase România, Bulgaria şi Turcia, amintesc Reuters și Agerpres.

Agenția Reuters remarcă asemănarea dintre acest incident şi explozia din octombrie 2022 de pe podul care leagă Rusia de Crimeea ocupată. Moscova a acuzat Kievul de atacul cu explozivi ascunşi într-un camion trimis din Ucraina pe o rută ocolitoare prin alte ţări.

„Asta confirmă ceea ce în principiu înalţi oficiali ucraineni au spus deschis că au dorit şi probabil mai doresc: un al doilea front în ţara noastră”, a spus Irakli Kobakhidze, citat de portalul media Interpressnews.

Premierul desemnat îl înlocuieşte pe Irakli Garibaşvili, care a demisionat săptămâna trecută pentru a permite partidului Visul Georgian, aflat la putere din 2013, să desemneze un nou lider în vederea alegerilor de anul acesta. Potrivit Reuters, georgienii consideră că formaţiunea a redirecţionat Georgia – care a fost multă vreme una din cele mai pro-occidentale republici ex-sovietice – spre o poziţie mai apropiată de Rusia. Noua orientare a devenit mai vizibilă după ce forţele ruse au invadat Ucraina în februarie 2022.

Ambasada ucraineană la Tbilisi a comunicat că va examina acuzaţiile serviciului de securitate al Georgiei „privind implicarea unor cetăţeni ucraineni în activităţi ilegale” şi a cerut autorităţilor georgiene să nu politizeze incidentul.

În martie 2023, Ucraina şi-a rechemat pentru consultări ambasadorul din Georgia, din cauza unor dezacorduri bilaterale. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis ulterior pe diplomatul respectiv, iar la conducerea ambasadei a rămas ca interimar un reprezentant de rang mai mic.

Reuters reaminteşte că pe teritoriul Georgiei, în regiunile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, sunt staţionate trupe ruseşti; în 2008 a avut loc un scurt război ruso-georgian. După invazia rusă în Ucraina, Georgia a rămas în urma altor candidate la aderarea la NATO şi UE, după ce fusese alături de Ucraina şi Republica Moldova în aceste demersuri.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro