Sari direct la conținut

Germania: Creştere masivă a numărului migranţilor sosiţi via Belarus

HotNews.ro
Polonia, gard de sarma la granita cu Belarus, Foto: Maciej Luczniewski/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
Polonia, gard de sarma la granita cu Belarus, Foto: Maciej Luczniewski/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Peste 4.300 de migranţi ilegali au intrat în Germania începând din august prin intermediul unei rute care leagă Belarusul de Polonia, a anunţat miercuri poliţia federală germană, transmite DPA.

Majoritatea acestor migranţi au provenit din Irak, Siria, Yemen şi Iran.

În perioada ianuarie – iulie, au fost înregistrate în total 26 de persoane care au folosit ruta respectivă. În august, numărul a crescut la 474, iar în septembrie la 1.914.

Landul Brandenburg, care înconjoară Berlinul, adăposteşte în prezent 2.600 de persoane în centrele de primire a solicitanţilor de azil, a declarat Olaf Jansen, directorul autorităţii din oraşul Eisenhüttenstadt (situat lângă frontiera cu Polonia) însărcinate cu problema refugiaţilor.

Capacitatea normală a acestor centre, de 3.500 de locuri, a fost suplimentată provizoriu până la 4.600 prin montarea unor corturi încălzite.

”Situaţia nu este drastică, dar este dificilă – măsurile de carantină pentru a limita răspândirea coronavirusului reprezintă o provocare majoră”, a adăugat el.

Ca răspuns la sancţiunile decise de Uniunea Europeană contra ţării sale, preşedintele Aleksandr Lukaşenko a anunţat în luna mai că autorităţile belaruse nu vor mai împiedica migranţii ilegali să utilizeze Belarusul ca rută de tranzit către Occident. (Agerpres)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro