Germania prelungește restricțiile cel mai probabil până la începutul lui ianuarie – Merkel
Germania va prelungi restricțiile sale pentru combatere a pandemiei Covid-19, inclusiv închiderea barurilor și restaurantelor și limitările participanților la întâlnirile private, cel mai probabil până la începutul lunii ianuarie, a anunțat miercuri seara cancelarul Angela Merkel, relatează AFP și Reuters.
„Încă trebuie să depunem eforturi (…) numărul infecțiilor zilnice este încă la un nivel mult prea ridicat”, a declarat cancelarul după mai bine de șapte ore de discuții cu liderii celor 16 landuri regionale.
Cancelarul german a fost de acord, potrivit Reuters, cu liderii celor 16 landuri federale să extindă măsurile până cel puțin pe 20 decembrie, a spus Merkel, care a adăugat că cel mai probabil restricțiile vor rămâne în vigoare până în ianuarie.
Întâlnirile private vor fi limitate la cinci persoane de pe 1 decembrie, iar adunările vor fi permise în limita a 10 persoane, fără a fi luați în calcul copiii, de Crăciun, pentru a permite familiilor și pritenilor să sărbătorească.