Germania respinge invitația lui Donald Trump de a intra în „Consiliul Păcii”. Care sunt motivele nemulțumirii Berlinului
Guvernul german nu vrea să se alăture „Consiliului Păcii”, inițiat de către președintele SUA Donald Trump, potrivit unui memorandum redactat la Ministerul de Externe de la Berlin, informează Der Spiegel, preluată de Agerpres.
Principalul motiv pentru care Germania nu vrea să intre în acest organism este legat de riscul ca acesta să submineze Organizația Națiunilor Unite.
Potrivit memorandumului redactat în weekend de MAE german în vederea unei întâlniri cu ambasadorii țărilor UE, consultat de către publicația germană, guvernul de la Berlin este nemulțumit și de lista țărilor care au fost invitate să adere la această inițiativă.
Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat, luni, că Berlinul va examina cu ce poate contribui la „Consiliul Păcii”.
Trump a anunţat iniţial Consiliul de Pace pentru Gaza pe 15 ianuarie într-o postare pe Truth Social, semnalând începutul celei de-a doua faze a planului condus de SUA pentru stabilirea păcii pe termen lung între Israel şi Palestina. Consiliul, prezidat de Trump, va prelua probabil temporar administrarea şi eforturile de reconstrucţie din Gaza.
Oficialii americani au propus extinderea „Consiliului pentru pace” din Gaza pentru a include şi alte ţări afectate de război şi conflicte, printre care Ucraina şi Venezuela, a relatat ziarul Financial Times, citat de The Kyiv Independent și News.ro.
Statele ar urma să aibă în Consiliu mandate de trei ani, dar ar putea deveni membre permanente în schimbul unei contribuţii de un miliard de dolari. Invitația a fost trimisă unui număr de aproximativ 60 de state, inclusiv România. Liderii Franței, Germaniei, Italiei, Ungariei, Australiei, Canadei, Comisiei Europene, precum și ai unor puteri-cheie din Orientul Mijlociu s-au numărat printre cei invitați, potrivit surselor diplomatice și ale unor oficiali, care au confirmat informația.
Doar câteva dintre ele au confirmat imediat participarea la acest organism, printre ele aflându-se Ungaria. „Am acceptat, desigur, această invitație onorantă”, a scris pe X premierul Ungariei, Viktor Orbán, un aliat apropiat al lui Trump.
O invitație a fost adresată și președintelui Rusiei, Vladimir Putin. „Într-adevăr, președintele Putin a primit și el o ofertă prin canale diplomatice de a se alătura acestui Consiliu pentru Pace. În prezent, studiem toate detaliile acestei propuneri”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului. „Sperăm să contactăm partea americană pentru a clarifica toate detaliile”, a adăugat el.
