Sari direct la conținut

Gigi Becali merge vineri la Fisc: ANAF ii cere cateva milioane de euro TVA pe tranzactii imobiliare, patronul Stelei spune ca n-are nici o datorie

HotNews.ro

Fiscul l-a instiintat pe Gigi Becali ca are de platit cateva zeci de milioane de euro TVA pentru tranzactiile imobiliare pe care le-a efectuat, au declarat surse din apropierea finantatorului Stelei. Becali a confirmat pentru HotNews.ro ca va fi prezent vineri dimineata la sediul ANAF pentru a explica cate tranzactii a efectuat. Presa a relatat ca Becali ar avea de platit 29,5 milioane de euro TVA din tranzactii imobiliare. Becali a declarat pentru HotNews.ro ca nu are de platit nici un leu la stat si ca a vandut un singur teren pentru care a achitat TVA-ul.

ANAF i-a trimis lui Gigi Becali o decizie de impunere prin care este notificat ca trebuie sa isi plateasca datoriile fata de stat rezultate din tranzactiile imobiliare, spun surse apropiate patronului Stelei. Gigi Becali va fi audiat de inspectorii ANAF, vineri dimineata, fapt confirmat de catre finantatorul echipei de fotbal Steaua Bucuresti. „M-au chemat la ANAF ca sa clarificam situatia, sa facem verificari. Eu o sa le explic ca nu am vandut decat un teren de 2 milioane de euro la McDonalds. In rest nu am nici o datorie. Deci, ma duc maine la ei si clarificam”, a declarat Gigi Becali.

Romania Libera a publicat in octombrie un material in care relata ca Gigi Becali ar datora statului 29,5 milioane de euro. Potrivit publicatiei, Gigi Becali face parte dintr-o lista mai extinsa de politicieni care au datorii la stat printre care si Dan Voiculescu, Marian Oprisan sau Gabriel Oprea. Gigi Becali spune insa ca nu are nici o datorie la stat. „Deci nu am nici o datorie. Aia cu milioanele de euro, eu cred ca tu esti bagabont. Nu e adevarat nimic. N-am vandut decat un teren de 2 milioane.„, a mai declarat finantatorul Stelei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro