Sari direct la conținut

Giurgiu: Bătaie cu bâte și topoare între două familii. 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, 14 sunt audiate la Poliție

HotNews.ro
Giurgiu: Bătaie cu bâte și topoare între două familii. 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, 14 sunt audiate la Poliție

Un număr de 14 persoane au fost audiate, în urma unui conflict spontan izbucnit între două familii rivale din Bolintin Vale, județul Giurgiu. În urma bătăii cu bâte și un topor, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, transmite Mediafax.

Surse judiciare arată că un conflict a izbucnit, miercuri, în orașul Bolintin Vale, între membrii a doua familii, aceștia lovindu-se reciproc cu pumnii, cu bate și cu un topor. Polițiștii s-au autosesizat și au intervenit pentru aplanarea conflictului și au tras un foc de avertisment.

În urma conflictului, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, pentru îngrijiri medicale.

În cadrul cercetărilor, polițiștii au identificat opt persoane implicate în acest scandal, o parte dintre acestea, împreună cu martorii fiind audiate. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

Până la ora transmiterii acestei știri, au fost audiate 14 persoane și au fost ridicate obiectele folosite la agresiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro