„Glicemia bună te poate păcăli.” Dr. Oana Pop, MedLife: de ce diagnosticul de diabet îi ia prin surprindere pe mulți pacienți
Diagnosticul de diabet poate veni ca un șoc, mai ales pentru pacienți tineri, fără probleme mari de greutate, care își fac regulat analizele de rutină și văd o glicemie în limite normale. Capcana este că glicemia pe stomacul gol poate rămâne normală mult timp, în timp ce pancreasul produce tot mai multă insulină pentru a ține zahărul sub control, iar rezistența la insulină evoluează în tăcere. Pentru o imagine corectă a felului în care organismul gestionează glucoza, nu e suficientă o singură valoare, ci sunt necesare și alte analize, explică dr. Oana Pop, medic specialist de diabet, nutriție și boli metabolice în cadrul Hyperclinicii MedLife Oradea.
Începutul: rezistența la insulină și suprasolicitarea pancreasului
Prin rezistență la insulină, spune dr. Oana Pop, pancreasul ajunge să fie „forțat“ să producă cantități tot mai mari de insulină ca să țină glicemia în limite aparent normale. Insulina este, pe scurt, „cărăușul“ care duce glucoza din sânge în celule. Când nu mai reușește să-și facă treaba eficient, glucoza rămâne în sânge, iar în timp, pot apărea prediabetul și diabetul de tip 2.
Pericolul, spune medicul, este tocmai faptul că tot acest proces este unul tăcut: poate evolua ani la rând fără simptome evidente. De aceea, mulți oameni descoperă problema întâmplător, uneori în contexte care nu au legătură directă cu o investigație pentru diabet.
Glicemia întâmplătoare și simptomele pe care uneori le ignorăm
În cabinetul medicului specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, unul dintre scenariile frecvente este cel al pacientului care află că are glicemii mari la analize făcute în alt scop, de exemplu, la medicina muncii. „Nu întotdeauna ești nemâncat la aceste analize“, explică medicul. Așa apar valori crescute la o glicemie întâmplătoare (după masă), iar pacientul ajunge apoi la consult pentru a lămuri dacă e vorba de un episod izolat, de prediabet sau de diabet instalat.
Un alt traseu către diagnostic pornește de la simptome care par banale, dar dacă se repetă sau apar brusc, ar trebui să ridice un semn de întrebare: gură uscată, sete mai mare decât de obicei, trezire pe parcursul nopții pentru a bea apă și apoi pentru a merge la toaletă. Unele persoane fac legătura singure, altele ajung să discute cu medicul de familie sau află din anturaj, iar asta le împinge să ceară investigații suplimentare, spune medicul, descriind câteva dintre scenariile pe care le întâlnește frecvent la cabinet.
Analize utile pentru a depista problemele înainte să evolueze spre diabet
Mulți oameni își fac, conștiincios, analizele anuale. Problema este că, de cele mai multe ori, pachetul uzual se oprește la glicemia à jeun, pe nemâncate. Dr. Pop spune că tocmai aici e capcana: sunt puține cazuri în care diagnosticul poate fi pus doar dintr-o glicemie pe stomacul gol.
Medicul recomandă ca, mai ales atunci când există suspiciune sau factori de risc, să nu ne oprim la glicemia de dimineață. Alte analize importante sunt: dozarea insulinei, hemoglobina glicozilată (HbA1c) – media glicemiilor pe ultimele aproximativ trei luni, iar în unele situații, se recomandă și testul de toleranță la glucoză.
Hemoglobina glicozilată „ne pune diagnosticul de multe ori“, spune medicul, dar poate fi influențată de anumite situații. Dr. Pop dă exemplul anemiei prin deficit de fier, care poate face ca rezultatul HbA1c să devină înșelător. În caz de dubiu, testul de toleranță la glucoză rămâne o variantă utilă, chiar dacă poate fi perceput ca neplăcut de unii pacienți – „este foarte dulce și poate da disconfort“. Pacientul bea o soluție de glucoză, iar glicemia este măsurată la intervale standard, pentru a vedea cum gestionează organismul încărcarea de glucoză.
„Sunt slab/ă, deci nu pot avea diabet“: de ce rezistența la insulină apare și la persoane fără probleme mari de greutate
Dr. Oana Pop precizează că există și pacienți cu un indice de masă corporală normal, deci fără un exces ponderal notabil, cu analize în limitele acceptabile la prima vedere și un stil de viață aparent echilibrat, care totuși ajung la medic cu oboseală, fluctuații de greutate, balonare sau cu „o burtică“ dezvoltată treptat, chiar fără schimbări majore în alimentație. Aici, spune dr. Pop, devine relevantă discuția despre grăsimea abdominală și despre grăsimea viscerală (cea depusă „între organe“) și care este asociată cu risc metabolic.
„În cazul femeilor, o categorie în care rezistența la insulină poate fi prezentă chiar și la persoane slabe este sindromul ovarelor polichistice“, detaliază dr. Pop.
Diferențele de risc între femei și bărbați sunt date de hormoni
Medicul specialist în diabet, nutriție și boli metabolice explică de ce există diferențe importante de predispoziție către rezistența la insulină, prediabet și diabet de tip 2 între femei și bărbați. „La femei, rezistența la insulină e influențată și de contexte hormonale precum sindromul ovarelor polichistice, sarcina și diabetul gestațional, precum și de menopauză – scăderea estrogenilor favorizează acumularea de grăsime viscerală. La bărbați, în schimb, s-a demonstrat că riscul metabolic crește semnificativ odată cu acumularea de grăime abdominală. Problema este că unii ajung târziu la medic, ignorând valori crescute de colesterol, glicemie sau tensiunea ușor mărită“, explică medicul.
De ce vedem diabet de tip 2 tot mai des la tineri și adolescenți
Dacă în urmă cu 15-20 de ani, diabetul de tip 2 la adolescenți era rar, astăzi medicii îl văd din ce în ce mai des, adesea asociat cu obezitatea. Cauzele principale pe care le observă dr. Pop sunt cele legate de stilul de viață modern: alimentație ultraprocesată, consum frecvent de produse dulci, sedentarism prelungit (ore multe pe scaun, la școală sau la birou), stres și somn prea puțin.
În plus, medicul menționează consumul de băuturi energizante, pe care nu le recomandă la nicio vârstă. În practică, tânărul care stă 10-12 ore pe scaun, mănâncă neregulat, bea sucuri și energizante poate avea analize metabolice proaste chiar dacă nu pare că ar avea un exces ponderal important. Dincolo de cifre, riscul este că aceste probleme vin cumulate: glicemii mari, ficat gras, colesterol crescut, tensiune mărită – adică tabloul clasic al sindromului metabolic.
Predispoziția genetică: cât e determinat genetic și ce putem schimba
„Mie îmi place să le fac pacienților această comparație: genetica încarcă arma, dar stilul de viață apasă pe trăgaci“, spune dr. Pop. Cu alte cuvinte, istoricul familial și predispoziția genetică contează: dacă ai rude de gradul I cu diabet, riscul e mai mare și e logic să te monitorizezi mai atent și, uneori, mai devreme. Dar nu oricine are predispoziție genetică va dezvolta diabet, subliniază medicul.
Dr. Pop vorbește aici despre medicina preventivă: măsurile de prevenție pe care le pot lua persoanele care au efectuat teste genetice și au obținut valori ridicate ale predispoziției spre diabet. Astfel de teste pot fi utile ca instrumente de evaluare a riscului: dacă o persoană are un risc genetic ridicat, acesta poate fi un argument în plus pentru a face screening mai atent, de exemplu: hemoglobina glicozilată efectuată mai devreme sau mai des; o discuție mai fermă despre grăsimea abdominală; intervenții timpurii în cazul problemelor de somn, alimentației dezechilibrate și lipsa mișcării. În schimb, un scor mai mic nu înseamnă protecție completă: stilul de viață rămâne decisiv.
Rolul dietei și mitul că „diabetul înseamnă interdicții“
Odată primit diagnosticul de prediabet sau de diabet zahărat de tip 2, este important de știut că alimentația reprezintă 70% din schema terapeutică. Tratamentul medicamentos completează această schemă. Însă una dintre cele mai mari frici ale pacienților după diagnostic este că a ține un regim pentru diabet înseamnă că urmează o viață de interdicții și mâncare fără gust.
Dr. Pop spune că este un mit frecvent întâlnit. În alimentație, cheia nu e „zero carbohidrați”, ci alegeri inteligente și proporții echilibrate. Carbohidrații sunt o sursă de energie, însă problema constă în tipul lor, cantitatea și contextul în care îi mâncăm.
În locul dulciurilor și produselor de patiserie, medicul recomandă, în general, carbohidrați complecși – cereale integrale, pâine integrală, anumite tipuri de orez, iar fructele pot rămâne în meniu ca gustare sau desert, adaptat fiecărui caz. În privința îndulcitorilor, dr. Pop preferă stevia și descurajează siropurile – de arțar, de curmale, de agave – promovate ca alternative sănătoase, precum și fructoza sintetică.
Un alt mit pe care medicul îl întâlnește la pacienții săi este că raftul „pentru diabetici“ din supermarketuri conține produse sigure. Faptul că un produs nu are zahăr nu înseamnă că e automat potrivit: poate conține făină albă, grăsimi saturate sau alte ingrediente care cresc glicemia sau încarcă inutil dieta. Din acest motiv, medicul insistă pe citirea etichetei și pe înțelegerea a ceea ce mâncăm, nu pe o listă de „permise/interzise“ din reclame sau social media.
Injecțiile de tip GLP-1: utile, dar nu „pentru toată lumea“ și nu fără evaluare
În jurul terapiilor de tip GLP-1 există mult entuziasm, dar și multă confuzie. Dr. Pop spune că le folosește și le recomandă în situații potrivite (de exemplu, la pacienți cu prediabet și exces ponderal sau obezitate), însă insistă pe evaluare completă înainte. Există contraindicații majore legate de anumite afecțiuni ale tiroidei și pancreasului, iar în cazul litiazei biliare trebuie prudență: scăderea rapidă în greutate poate crește riscul de colică biliară.
Mesajul medicului este că aceste terapii sunt un ajutor real, dar nu înlocuiesc modificarea stilului de viață. Rezultatele bune apar când sunt integrate într-un plan care include alimentație, mișcare, somn și, la nevoie, sprijin psihologic.
Cele mai importante 3 măsuri de prevenție a diabetului
În încheiere, dr. Oana Pop rezumă prevenția în trei idei simple: să mergem la medic și când nu ne „supără“ nimic, să avem ambiția de a ne îmbunătăți alimentația și să nu tratăm somnul ca pe un moft. În plus, dacă mâncarea devine un refugiu sau dacă starea emoțională ne împinge spre dulapul cu dulciuri, să apelăm la ajutor psihologic, pentru că este o parte firească dintr-o terapie completă.
***
Citește și alte articole informative, pe subiecte medicale, în secțiunea Facem România bine.
Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.
La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.
Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.
Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe https://www.medlife.ro/.
Articol susținut de MedLife