Sari direct la conținut

Google sarbatoreste 182 de ani de la nasterea fotografului Eadweard J. Muybridge

HotNews.ro
Eadweard J. Muybridge, sarbatorit de Google, Foto: captura Google
Eadweard J. Muybridge, sarbatorit de Google, Foto: captura Google

Google si-a modificat, luni, logoul pentru a sarbatori 182 de ani de la nasterea fotografului Eadweard J. Muybridge, celebru pentru dezvoltarea tehnicii fotografierii multiple, pentru a capta miscarea si a o prezenta sub forma animata. Logoul Google prezinta pozele unui calaret si a calului sau, iar dupa apasarea butonului din mijloc fotografiile se pun in miscare iar calul galopeaza.

Eadweard J. Muybridge (9 aprilie 1830 – 8 mai 1904) s-a nascut in Kingston upon Thames, Anglia, dar si-a petrecut cea mai mare parte a vietii in Statele Unite ale Americii. In anul 1879 a inventat aparatul numit zoopraxiscop, considerat primul proiector cinematografic, care proiecta imagini intr-o succesiune rapida, dand impresia unei imagini in miscare.

In anul 1877, Eadweard J. Muybridge a reusit sa probeze printr-un negativ fotografic reprezentand galopul unui cal ca toate picioarele acestuia sunt intr-un moment in aer, in urma unei dezbateri provocate de fostul guvernator al Californiei, Leland Stanford.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro