Sari direct la conținut

Gorghiu: Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie trebuie implementată de urgenţă, nu cum vor domnul Iordache și colegii din PSD

HotNews.ro
Alina Gorghiu in studioul HotNews, Foto: Hotnews
Alina Gorghiu in studioul HotNews, Foto: Hotnews

​Senatorul PNL Alina Gorghiu afirmă că Directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale nu a fost implementată în legislaţia din România ca urmare a scandalului pe tema justiţiei generat încă de la Ordonanța 13, precizând că va cere discutarea cu prioritate a acestei directive în Comisia specială pentru legile justiţiei, relatează Agerpres.

Declarația a fost făcută în contextul în care Comisia Europeană a informat reprezentanțele la Uniunea Europeană a 11 state membre, printre care și a României, că în aprilie 2018 a expirat termenul până la care aceste țări ar fi trebuit să transpună în legislațiile lor naționale o directivă europeană care obligă autoritățile să protejeze prezumția de nevinovăție a justițiabililor, declanșându-se procedura de infringement.

„Orice procedură de infringement apare atunci când o ţară nu transpune o directivă care este obligatorie într-un anumit interval. Noi, până în aprilie 2018 aveam obligaţia ca stat să transpunem această directivă privind prezumţia de nevinovăţie. Nu s-a întâmplat, pentru că a fost generat tot acest scandal pe tema justiţiei încă de anul trecut pornind de la Ordonanţa 13 şi până în ziua de astăzi – ştiţi bine schimbările pe care şi le doresc, revocarea şefului DNA, schimbările la legile justiţiei, coduri – motiv pentru care toate lucrurile acestea au trenat.

Am să cer în Comisia specială să discutăm cu prioritate transpunerea acestei directive şi deciziile CCR pe articolele neconstituţionale sau parţial declarate neconstituţionale din coduri pentru că acestea sunt realele priorităţi, să punem în acord cu deciziile CCR sau cu textul directivei. O să cer acest lucru în prima şedinţă a Comisiei speciale să discutăm transpunerea acestei directive, este necesară, este în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi a respectării drepturilor suspecţilor, este un lucru firesc dezbătut la nivel european, motiv pentru care sigur trebuie implementată de urgenţă în legislaţia din România, aşa cum spune directiva, nu cu excesele pe care PSD-ALDE şi le doresc în această materie,” a declarat Gorghiu, vineri, pentru Agerpres.

Ea a subliniat că această directivă este obligatoriu de transpus în legislaţia românească.

„Sunt unul dintre cei care susţine că această directivă este obligatoriu de transpus şi trebuie transpusă în litera şi spiritul acestei directivei, nu aşa cum domnul Iordache şi colegii lui de la PSD şi-au dorit să o transpună şi anume cu formulări bombastice, favorabile exclusiv celor din PSD”, a spus senatorul PNL.

Gorghiu a subliniat că Guvernul nu ar trebui să transpună această directivă în legislaţia românească printr-o Ordonanţă de Urgenţă.

„Nu am să accept să văd venită de la Guvern o Ordonanţă care să nu fie supusă nici dezbaterii publice, nici cu factorii de decizie din sistemul judiciar, doar pentru că Parlamentul nu a avut bunul simţ să discute această directivă în termenul pe care şi l-au asumat. Toate declaraţiile preşedintelui Comisiei (n.r. – Florin Iordache), asumate în numele PSD, au fost că până pe 1 aprilie vom transpune această directivă în legislaţia românească. Vreau să văd că este o prioritate. Exclud nevoia unei Ordonanţe de Urgenţă pe tema aceasta, pentru că Ordonanţa înseamnă lipsă de dezbatere, lipsă de transparenţă şi n-aş vrea să mă gândesc că PSD a mers până în punctul acesta şi a încheiat cu transpunerea doar pentru a putea trece prin OUG şi a evita o dezbatere reală în Parlament şi a isca scandal în societate atunci când se va constata ce conţine Ordonanţa,” a subliniat senatorul liberal.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro