Skip to content

Un autocar cu aproape 100 de oameni la bord s-a răsturnat într-o prăpastie, lângă Barcelona

Cel puțin 83 de persoane au fost rănite, dintre care șapte în stare gravă, după ce un autocar s-a prăbușit de pe un terasament înalt de 20 de metri, în provincia Barcelona din estul Spaniei.

Accidentul s-a produs duminică după-amiază, în dreptul localității montane Fogars de Montclús, la aproximativ 60 de kilometri nord de Barcelona, în regiunea Catalonia, după cum relatează RTVE News.

  • Pompierii au trimis la fața locului 30 de echipaje, inclusiv două specializate în operațiuni de salvare montană.
  • Unii dintre pasageri au reușit să iasă singuri din autobuz și să urce panta până la șosea.
  • Alții au rămas blocați în vehicul și au fost evacuați de echipele de intervenție.

Echipele de intervenție au acordat îngrijiri medicale unui număr de 83 de persoane, a relatat presa spaniolă citând autoritățile locale.

Șapte dintre pasagerii autocarului sunt în stare gravă și au fost transportați la spitalele din Granollers (provincia Barcelona), Josep Trueta (provincia Girona) și Vall d’Hebron (provincia Barcelona).

Alte 18 persoane au suferit răni de gravitate moderată, una dintre ele necesitând transportul la spitalul din Granollers, în timp ce 58 de persoane au suferit răni ușoare.

Protecția Civilă a amenajat un centru de primire într-o localitate din apropiere, pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate. Au fost trimise și echipe de sprijin psihologic, pentru a oferi asistență pasagerilor implicați în accident.

Poliția catalană (Mossos d’Esquadra) a închis circulația pe drumul respectiv, în ambele sensuri, pentru a facilita desfășurarea operațiunilor de gestionare a accidentului.

Președintele guvernului regional al Cataloniei, Salvador Illa, și-a exprimat sprijinul față de persoanele afectate de accident. „Sunt în contact permanent cu autoritățile de acolo pentru a afla cum evoluează situația”, a scris el pe X.

Compania de transport Sagalés a precizat că autobuzul implicat în accident opera pe linia 573, care asigură legătura între gara Rodalies din Sant Celoni și centrul parcului natural Montseny, situat în zona Santa Fe.

„Colaborăm cu serviciile de urgență și cu autoritățile competente și ne punem la dispoziția acestora pentru a furniza toate informațiile necesare clarificării circumstanțelor accidentului”, a transmis compania într-un comunicat.