Sari direct la conținut

Grecia: Atac cu explozibili asupra unui deputat de dreapta și a soției sale

HotNews.ro
Miting antifascism Grecia, Foto: Angelos Tzortzinis / AFP / Profimedia Images
Miting antifascism Grecia, Foto: Angelos Tzortzinis / AFP / Profimedia Images

Guvernul elen a condamnat marți atacurile cu explozibili artizanali de la Atena împotriva unui parlamentar de dreapta și a soției sale, potrivit AFP.

„Aceste dispozitive, sticle umplute cu o substanță explozivă, au fost plasate sub cele două mașini” parcate în fața casei deputatului din Kifissia, în suburbiile din nordul Atenei, informează presa greacă.

Explozia a deteriorat cele două mașini și o parte a zidului reședinței membrului partidului Noua Democrație, potrivit aceleiași surse, dar nu au existat victime.

„Constantinos Bogdanos, deputat în parlamentul grec, a suferit un atac dublu asupra casei sale și a mașinii sale”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Christos Tarantilis într-un comunicat. „Autorii vor fi arestați și aduși în fața justiției”.

Majoritatea partidelor parlamentare au condamnat acest „atac”.

Mini-atacurile cu dispozitive improvizate împotriva băncilor, companiilor multinaționale, diplomaților sau deputaților sunt frecvente în Grecia și rareori cauzează victime. Autorii sunt adesea învinuiți de poliție ca aparținând mișcării de extremă stânga.

Fost jurnalist, Constantinos Bogdanos a fost ales recent în Parlament sub stindardul Noii Democrații, partid aflat la putere de un an și jumătate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro