Sari direct la conținut

Grevă națională în Belgia: Transportul public paralizat în capitala UE, zboruri anulate și probleme cu transportul feroviar

HotNews.ro
Anulari de zboruri pe aeroporturile belgiene, Foto: Hatim Kaghat / AFP / Profimedia Images
Anulari de zboruri pe aeroporturile belgiene, Foto: Hatim Kaghat / AFP / Profimedia Images

Serviciile publice în Bruxelles şi în restul Belgiei erau perturbate miercuri dimineaţă de greva la nivel naţional declanşată de sindicate pe fondul creşterii facturilor la energie, relatează Agerpres.

Iniţiată de cea mai mare confederaţie sindicală din Belgia, FGTB (socialistă), greva este sprijinită de sindicatul CSC (creştin). Aceste două sindicate consideră această grevă un mijloc de presiune pentru a obţine creşteri salariale în anumite sectoare.

FGTB a cerut „modificarea legii privind norma salarială” care fixează un cadru considerat prea constrângător în negocierile naţionale cu patronatul.

În schimb, sindicatul CGSLB (liberal) preferă să vorbească despre „o zi de acţiune” mai degrabă decât de grevă generală şi afirmă că „susţine protestul social amplu contra crizei puterii de cumpărare”.

Transportul public, paralizat la Bruxelles

Potrivit mai multor reprezentanţi ai sindicatelor, vor exista „sute de pichete de grevă” în faţa anumitor administraţii şi a întreprinderilor.

La Bruxelles, activitatea companiei de transport public STIB este puternic afectată. La ora locală 06:00, funcţiona doar linia de metrou 1, care face legătura între estul şi vestul capitalei belgiene şi deserveşte inclusiv cartierul unde se află sediile Comisiei şi Consiliului UE.

Pe parcursul zilei, călătorii vor fi informaţi în timp real, pe diferite canale (website-ul STIB, aplicaţia mobilă, social media şi ecranele din staţii), despre situaţia actualizată, dar ei au fost deja sfătuiţi în ajun să găsească soluţii alternative la transportul public pentru a se deplasa în Bruxelles miercuri.

Şi activitatea pe reţeaua de transport TEC este perturbată, călătorilor fiindu-le recomandat să aibă în vedere un mijloc de transport alternativ în timpul acestei zile.

Probleme pe aeroporturile din Belgia

La Bruxelles-Zaventem, principalul aeroport din Belgia, 55% din zborurile prevăzute sunt anulate din cauza personalului insuficient prezent miercuri. Marţi seară erau în desfăşurare discuţii cu partenerii şi cu companiile aeriene pentru a vedea dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru a se evita haosul.

Anularea sau reprogramarea zborurilor vizează evitarea cozilor prea lungi şi întârzierilor. Pasagerii vizaţi vor fi contactaţi personal de compania lor aeriană.

Aeroportul din Charleroi (sud), al doilea ca trafic de pasageri şi principalul hub continental al companiei low-cost Ryanair, va rămâne închis. Accesul la terminalul 1 este închis, fiind afectate în total 120 de zboruri comerciale şi aproximativ 20.000 de pasageri.

Aeroportul din Liege nu ar urma să fie în mod oficial închis pe parcursul zilei, dar va fi în general blocat. Companiile de transport cargo au primit deja recomandarea de a-şi poziţiona avioanele în alte aeroporturi.

Perturbări serioase și pe căile ferate belgiene

În transportul feroviar va fi asigurată doar un sfert din activitatea dintr-o zi de lucru normală.

Societatea Naţională de Transport Feroviar din Belgia (SNCB) se aştepta marţi seară la perturbări serioase; niciun tren nu va circula miercuri în două provincii din sudul francofon (Namur şi Luxemburg), după cum avertiza SNCB.

Cele două canale naţionale de televiziune belgiene, VRT în Flandra şi RTBF în Valonia, nu ar urma să fie afectate în aceeaşi măsură.

Astfel, este de aşteptat ca programele RTBF să nu fie perturbate deloc, în timp ce mai multe emisiuni ale VRT nu vor fi difuzate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro