Sari direct la conținut

Greva profesorilor s-ar putea opri, după o nouă ofertă făcută de Guvern

HotNews.ro
Marsul profesorilor, Foto: Hotnews / Adrian Vasilache
Marsul profesorilor, Foto: Hotnews / Adrian Vasilache

Guvernul a venit sâmbătă seara cu o nouă ofertă pentru sindicate, şi anume majorarea cu 25% a salariilor de la 1 iunie, iar prima tranșă din creșterea salarială pe noua grilă să fie de 50% de la 1 ianuarie 2024, condiția fiind ca sindicatele să anunţe duminică, la ora 9.00, la sediul Guvernului, încetarea conflictului, potrivit mesajelor transmise de liderii de sindicat profesorilor.

Mesajul lui Marius Nistor, preşedintele Federaţiei ”Spiru Haret”, transmis pe grupurile membrilor de sindicat din educaţie:

”Bună seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului că solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creşterea salarială. 1500 anual pentru personalul didactic de predare şi auxiliar pâna în 2027, 500 de lei, anual, pentru personalul nedidactic, până în 2027. 50% prima tranşă din noua grilă, de la 1 ian 2024. Condiţia este de a fi mâine la ora 9 la Guvern pentru a anunţa încheierea conflictului. Rog consultaţi colegii rapid şi ne comunicaţi în această seară”, se arată în mesajul transmis pe grupurile sindicaliştilor, potrivit News.ro.

Liderul FSLI transmite că greva se va opri după ce Guvernul dă Ordonanța de urgență cu noile propuneri

Într-un alt mesaj consultat de HotNews.ro și transmis tot sâmbătă seara de Simion Hăncescu, liderul FSLI, acesta spune că greva ar înceta dacă Guvernul dă OUG cu noile propuneri. Iată mesajul acestuia:

„Bună seara!

Din partea Guvernului ni s-a transmis ca sunt acceptate următoarele:

25% creștere salarială de la data de 1 iunie;

1500 lei anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar pana în 2027, în luna octombrie;

500 anual pentru personalul nedidactic, pana in 2027;

50% prima tranșă din noua grila de salarizare, de la data de 1 ianuarie 2024.

Mâine la ora 9 vom fi prezenți la Guvern și vom solicita proiectul de ordonanța care sa reglementeze cele prezentate mai sus și in momentul publicării in MO, conflictul de munca inceteaza.”

Anterior, sâmbătă, profesorii au refuzat oferta făcută vineri de Guvernul Ciucă și care viza acordarea unei sume anuale de 1.500 de lei, în luna octombrie, și o creștere salarială cu 45% din diferența dintre salariul actual și cel din viitoarea grilă inclusă în viitoarea legea a salarizării, potrivit EduPedu.

Ce prevedea propunerea de vineri a Guvernului

Reamintim că vineri Guvernul le-a făcut vineri o nouă ofertă profesorilor, în încercarea de a opri greva declanșată în 22 mai.

  • Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat pentru HotNews.ro că ultima ofertă a guvernului a fost ca prima tranșă din creșterea salarială pe noua grilă, care ar urma să fie acordată din 1 ianuarie 2024, să fie de 45%, față de 40% cât li se oferise până acum.
  • De asemenea, Guvernul a propus acordarea unei sume anuale de 1.500 de lei, în luna octombrie, banii fiind din fonduri europene. Suma anuală ar urma să fie acordată până în 2027.

Reamintim, de asemenea, că aproximativ 10.000 de angajați din învățământ au protestat din nou, vineri, în fața Guvernului, de unde au mers spre Palatul Cotroceni, scandând „Nu cedăm!” și „Demisia!”.

Joi, Executivul adoptase o „declarație” prin care se angaja că în viitoarea lege a salarizării se va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie. Sindicatele au cerut însă ca această „garanție” să fie prevăzută într-un act normativ, și nu într-un document fără valoare juridică.

Duminică va avea o ședință de guvern, foarte probabil aceasta ar putea viza aprobarea OUG pe educație.

La finalul ședinței de guvern este programat și un briefing susținut de ministrul Educației, Ligia Deca, și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro