Grimase de Ziua Femeii

„As da orice, numai barbat sa nu fiu in zilele astea”, comentau, printre chicoteli, pustani abia initiati in ale vietii, intr-o statie aglomerata de autobuz. Cativa domni mai varstnici s-au multumit sa ofteze aprobator. Printre acestia ma aflam si eu, ratacita, gandindu-ma ce as fi dat numai sa nu fie 8 martie, sa nu fiu acolo si sa nu aud ce-am auzit.

Si poate ca, pe undeva, mi-am dorit sa nu fiu femeie, intr-o lume in care a fi ceea ce sunt e un dezavantaj, o cheltuiala in plus, un soi de boala sociala necesara.

Si mi-am mai dorit sa traiesc oriunde altundeva in lumea civilizata, unde barbati mai educati nu iti trantesc in brate un cadou mototolit, aproape scapandu-le printre dinti: „Se putea si fara asta”, sau „Doamne, cata cheltuiala inutila”.

Ma intreb daca toti acesti barbati isi primesc blidul de linte zilnic din mana unei femei in aceeasi maniera, azvarlit peste o musama uzata, cu un oftat care spune: „Iarasi trebuie sa te hranesc, sa-ti asigur traiul casnic linistit? Ce corvoada!”.

Cat de urata poate fi societatea in care indivizii se considera unii pe altii poveri sociale, cheltuieli inutile, in care a face un cadou e un lux sau o nedorita necesitate! Si chiar daca lipsurile financiare pe care le induram aproape toti sunt bariere uneori de netrecut, cat de greu poate fi sa cumperi un buchet de ghiocei, care costa doar 10.000 de lei, si sa-l oferi insotit de un zambet? La romani, mai nou, zambetul cantareste valoarea sa in aur. Poate de aceea e atat de rar. Ca si educatia, de altfel.

Sau poate ca e atat de indescifrabil ce vor femeile, de vreme ce, mai nou, exista pana si emisiuni televizate care incearca sa dezlege misterul. Eu, una, mi-as dori sa pot sarbatori aceasta zi alaturi de ai mei. Sa putem zambi, sa putem vorbi in liniste si sa putem glumi in jurul unei mese, chiar de-am avea doar ierburi amare pe post de cina.

Si daca i-ar lasa inima pe cei dragi ai mei, m-ar bucura sa stiu ca-mi doresc de bine, asa cum le doresc si eu. Asta inseamna pentru mine sa traiesc bine mai intai de toate.

Sau poate ca, la romani, aprecierea exista doar post-mortem, cand nu mai are nici o valoare pentru cel in cauza. Pacat. Pentru mine a mai pierit un mit din iluzia poporului roman cel intelept, generos, viteaz, harnic si pasnic. La multi ani tuturor romanilor care traiesc (sau nu) bine!