Skip to content

Grindeanu contestă sondajul care arată că PNL a depăşit PSD: „Evident că nu cred”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, s-a declarat „sceptic” în privința rezultatelor celui mai recent sondaj INSCOP care indică, pentru prima dată în ultimii șase ani, că PNL ar fi depășit PSD în intențiile de vot.

Invitat la Observator, jurnalul de ştiri al postului Antena 1, liderul PSD Sorin Grindeanu a fost întrebat cum comentează sondajul INSCOP publicat luni, potrivit căruia PNL a depăşit PSD în intenţia de vot.

„Nu e interesant deloc sondajul INSCOP. Am mai văzut sondaje făcute de acești domni, care îl dădeau pe Mircea Geoană câştigător, care îl dădeau pe Burduja câştigător la Primărie în 2024 şi pe Ciucă în turul 2. Aceiași. Eu, dați-mi voie să fiu sceptic, căci până urmă un sondaj e o fotografie de moment”, a răspuns el.

Sorin Grindeanu a insistat că nu crede în cifrele acestui sondaj. „Evident că nu cred. Acum o lună, aceeaşi casă de sondare spunea că PSD-ul are 20%, iar PNL are 16%. Adică explicația ar fi: nu ne mai votează pe noi pentru că l-am dat jos pe Bolojan? D-aia am scăzut? Eu nu dau importanţă la treaba asta, mai ales unui sondaj care apare fix în ziua consultărilor de la Cotroceni. Nimic întâmplător…”.

Un sondaj realizat de INSCOP Research, în cursul săptămânii trecute, a fost făcut public luni dimineață. Este primul sondaj publicat de INSCOP după moţiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Bolojan.

Potrivit acestui sondaj, AUR rămâne principalul partid din România în intenția de vot a românilor pentru alegerile parlamentare, cu un scor între 38 și 41%. Sondajul INSCOP arată însă o schimbare majoră în ceea ce privește locul doi.

  • Sondajul INSCOP a fost realizat în perioada 11-14 mai 2026, prin metoda CATI (interviuri telefonice) și au participat 1.100 de persoane. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Premiera ultimilor șase ani

În premieră în ultimii șase ani, PNL trece în fața PSD în intențiile de vot ale românilor pentru alegerile parlamentare.

Sondaj cu intenția de vot, mai 2026. Sursă grafic: INSCOP

PNL are un scor de 20-22% (în creștere cu cinci procente comparativ cu luna anterioară), în timp ce PSD cade pe locul 3, cu o pierdere importantă, înregistrând un scor de 13-17% (scădere de trei procente față de aprilie). 

Diferența dintre cele două partide variază între 3 puncte în clasamentul votanților care au o opțiune și peste 8 puncte procentuale în clasamentul votanților mobilizați.

Același sondaj INSCOP arată că AUR rămâne însă principalul partid din România în intenția de vot, relativ stabil în intervalul 38-41% (variație în funcție de gradul de mobilizare a votanților), în timp ce USR este în regres, ajungând la 10%, iar ce UDMR se menține în zona obișnuită de 3-5%.

„Moțiunea de cenzură a determinat o polarizare puternică a societății românești, ceea ce a provocat o creștere importantă a PNL, tractat de premierul Ilie Bolojan, a cărui popularitate a crescut rapid și oarecum neașteptat”, afirmă directorul INSCOP, Remus Stefureac.

În comparație cu situația din urmă cu un an (mai 2025), AUR, PSD și UDMR sunt practic la același scor, în timp ce PNL crește cu patru procente, iar USR scade cu 2 procente.

Evoluția intenției de vot mai 2025 – mai 2026. Sursă grafic: INSCOP

Intenția de vot pentru alegerile parlamentare

Estimare participare vot parlamentare

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” vor merge la vot și 10 ”sigur da” vor merge la vot, 15.2% dintre români au ales 1, 0.5% au ales 2, 0.4% au ales 3, 0.3% au ales 4, 3.6% au ales 5, 1.2% au ales 6, 2.4% au ales 7. 4.4% indică 8, 3.1% 9 și 67.4% indică 10. 1.5% nu știu sau nu răspund la această întrebare.

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur vot (77.4% din total eșantion):

  • AUR: 38.2% dintre alegători ar vota cu AUR (față de 37% în aprilie 2026, 38% în martie, 40.9% în ianuarie, 38% în noiembrie, 40% în octombrie, 40.8% în septembrie, 40.5% în iunie, 38.11% în mai 2025).
  • PNL: 20.3% cu PNL (față de 15.5% în aprilie 2026, 14.5% în martie, 13.5% în ianuarie, 14.6% în noiembrie, 14.8% în octombrie, 15.2% în septembrie, 17.3% în iunie, 16% în mai 2025).
  • PSD: 17.5% cu PSD (față de 20.1% în aprilie 2026, 19.2% în martie, 18.2% în ianuarie, 19.5% în noiembrie, 17.6% în octombrie, 17.9% în septembrie, 13.7% în iunie, 17.4% în mai 2025).
  • USR: 10% cu USR (față de 12.7% în aprilie 2026, 11.4% în martie, 11.7% în ianuarie, 12.3% în noiembrie, 11.5% în octombrie, 12.8% în septembrie, 13.1% în iunie, 12.2% în mai 2025).
  • UDMR: pentru UDMR ar vota 5% din alegători (față de 4.3% în aprilie 2026, 4% în martie, 4.9% în ianuarie, 4.8% în noiembrie, 5.2% în octombrie, 4% în septembrie, 5.2% în iunie, 4.5% în mai 2025).
  • SOS România: pentru SOS Romania – 2.9% (față de 2.8% în aprilie 2026, 3.3% în martie, 2.8% în ianuarie, 1.7% în noiembrie, 2% în octombrie, 2.8% în septembrie, 1.9% în iunie 2025).
  • SENS: pentru SENS – 2.5% (față de 2.4% în aprilie 2026, 3.6% în martie, 4% în ianuarie, 3.2% în noiembrie, 3.4% în octombrie, 2.1% în septembrie, 2.4% în iunie 2025).
  • POT: pentru POT ar vota 1.9% dintre alegători (față de 3.6% în aprilie 2026, 3% în martie 2026, 5% în ianuarie, 3.1% în noiembrie, 2.6% în octombrie, 3.3% în septembrie, 4.2% în iunie 2025)
  • Independent: 0.9% își exprimă preferința pentru un candidat independent (față de 1% în aprilie 2026, 1.4% în martie, 2% în ianuarie, 1% în noiembrie, 1.3% în octombrie, 0.6% în septembrie, 1.4% în iunie 2025).
  • Alt partid: 0.9% dintre votanți ar da votul unui alt partid (față de 0.7% în aprilie 2026, 1.6% în martie, 1.1% în ianuarie, 1.8% în noiembrie, 1.6% în octombrie, 0.6% în septembrie, 0.5% în iunie 2025)
Sondaj cu intenția de vot, mai 2026. Sursă grafic: INSCOP

Raportat la cei care au exprimat preferința pentru un partid din listă și au declarat că ar merge sigur la vot (57.9% din total eșantion):

  • 41.4% dintre cei care au exprimat o opțiune de vot ar vota cu AUR (38,3% în aprilie),
  • 21.9% cu PNL (16,9% în aprilie),
  • 13.3% cu PSD (16,6% în aprilie),
  • 10.8% cu USR (14,4% în aprilie).
  • 3,4% cu UDMR (3% în aprilie)
  • 3,1% cu SOS România (1,4% în aprilie), pentru SENS – 2.3% (2,2% în aprilie), iar pentru POT – 1.7% (4,5% în aprilie).
  • 0.9% dintre respondenți își exprimă preferința pentru un candidat independent (1.3% în aprilie), iar 1.1% pentru alt partid (1% în aprilie).