Sari direct la conținut

Grup Feroviar Român, amendat pentru că nu dă acces tuturor operatorilor de transport feroviar în Portul Constanța / Reacția GFR

HotNews.ro
Grup Feroviar Roman, Foto: GFR
Grup Feroviar Roman, Foto: GFR

Grup Feroviar Român, cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă din țară, parte din grupul Grampet controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost amendat cu 3,49 milioane de lei, printre motive fiind faptul că nu a permis accesul tuturor operatorilor de transport feroviar la infrastructurile de servicii pe care le operează în stația CF Palas din zona Portului Constanța, a anunțat luni Consiliul Concurenței.

UPDATE (marți 15:18) GFR a anunțat că va contesta amenda pe motiv că sancțiunea are ca obiect o speță mai veche care între timp a fost soluționată:

  • „Constatăm cu regret că sancțiunea venită din partea Consiliului Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței, are ca obiect o speță veche, care de la momentul semnalării și până în prezent a fost soluționată de Grup Feroviar Român. 
  • În urma demersurilor noastre, care au urmat cu strictețe procedura legală de obținere a autorizației de exploatare și timpii de soluționare prevăzuți de aceasta, CFR Marfă are în prezent access pe LFI PALAS, pentru liniile 8-13. 
  • Din această perspectivă, considerăm că amenda aplicată nu are corespondent real și ne exprimăm dezamăgirea față de faptul că aceasta ar putea imobiliza fonduri destinate unor viitoare investiții.
  • Având în vedere toate aceste aspecte, Grup Feroviar Român va contesta amenda, va cere suspendarea plății acesteia și va continua să investească în dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor pe care le oferă”, a transmis marți GFR.

Sancțiunea către GFR a fost aplicată de Consiliul Național de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenței, pentru că nu a respectat măsurile impuse de organismul național de reglementare și nu a permis accesul tuturor operatorilor de transport feroviar la infrastructurile de servicii pe care le operează în stația CF Palas din zona Portului Constanța.

CNSDF, a decis, în octombrie 2023, ca urmare a unei plângeri a CFR Marfă, ca Grup Feroviar Român SA (GFR) și Trans Expedition Feroviar SRL (TEF) să acorde, în condiții echitabile, nediscriminatorii și transparente, dreptul de acces tuturor operatorilor de transport feroviar la infrastructurile de servicii din stația CF Palas și la serviciile oferite în cadrul acestor infrastructuri.

Mai mult, GFR trebuia să publice descrierea infrastructurilor de servicii din stația CF Palas, a serviciilor oferite în cadrul acestor infrastructuri și tarifele percepute, inclusiv informații privind procedura de coordonare și criteriile de prioritizare, pentru maximizarea capacității disponibile.

De asemenea, compania trebuia să recalculeze și să publice tarifele pentru serviciile oferite în cadrul acestor infrastructuri.

GFR nu a implementat integral măsurile impuse de CNSDF, motiv pentru care a fost sancționat. CNSDF va continua monitorizarea modului în care compania respectă legislația și va aplica amenzi suplimentare în cazul în care GFR nu asigură acces nediscriminatoriu operatorilor de transport feroviar.

INTERVIURILE HotNews.ro