Sari direct la conținut

Grupul Conservatorilor și Reformiștilor devine al treilea partid din Parlamentul European cu voturile membrilor AUR

HotNews.ro
George Simion, alături de Giorgia Meloni la o conferință a suveraniștilor europeni, Foto: Facebook
George Simion, alături de Giorgia Meloni la o conferință a suveraniștilor europeni, Foto: Facebook

Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) din Parlamentul European a depăşit miercuri ca număr de mandate grupul liberal Renew, devenind astfel după alegerile europarlamentare a treia familie politică din punctul de vedere al ponderii în legislativul comunitar, după populari (PPE) şi social-democraţi (S&D). Un succes al ECR este cooptarea în rândurile sale ale europarlamentarilor AUR, oficializată în cursul zilei de miercuri.

După ce şase eurodeputaţi ai partidului român AUR, trei francezi şi câte un eurodeputat danez, bulgar şi lituanian s-au alăturat oficial grupului ECR, acesta a ajuns la 83 de membri, faţă de 80 câţi are în acest moment grupul liberal pro-european Renew.

AUR, primit oficial în ECR

AUR a anunțat, mercuri, că a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni din Parlamentul European, prin cei şase europarlamentari ai săi – Cristian Terheş, Claudiu Târziu, Gheorghe Piperea, Adrian Axinia, Georgiana Teodorescu şi Șerban-Dimitrie Sturdza.

„Conducerea ECR a aprobat în această după-amiază, cu unanimitate de voturi, integrarea europarlamentarilor AUR în grup, urmând să lupte, de la Bruxelles, umăr la umăr pentru interesele europenilor”, precizează miercuri AUR, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

„Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), cel mai important grup conservator din Parlamentul European. Sper ca alături de celelalte guverne conservatoare din ECR să asigurăm prosperitate naţiunilor europene şi să oprim ideea unui suprastat federal european”, a afirmat președintele George Simion.

Familiile politice europene desfăşoară în prezent negocieri intense pentru a atrage în propriile rânduri eurodeputaţi apropiaţi de ideologia lor din partide care nu au fost reprezentate în Parlamentul European în legislatura anterioară sau care nu aveau o afiliere la un grup politic, transmite EFE.

Data limită până la care acestea vor trebui să-şi definitiveze componenţa, pe baza căreia se va face distribuirea unor posturi, este 4 iulie, aşadar ierarhia şi mărimea acestor grupuri încă se mai pot schimba. Astfel, surse liberale afirmă că în zilele următoare s-ar putea alătura grupului Renew un eurodeputat belgian care a părăsit PPE, şi se poartă negocieri cu trei eurodeputaţi germani, trei bulgari şi doi olandezi pentru a adera la acest grup.

Conservatorii l-ar putea primi și pe Orban

Pe de altă parte, premierul conservator ungar Viktor Orban intenţionează să-şi afilieze partidul Fidesz grupului ECR. Fidesz a părăsit în 2021 grupul popularilor europeni, din care era atunci ameninţat cu excluderea în contextul conflictului dintre Budapesta şi Bruxelles pe tema statului de drept.

Impulsionate mai ales de Giorgia Meloni şi Marine Le Pen, partidele europene de extremă dreapta, naţionaliste sau eurosceptice au înregistrat un progres la alegerile europarlamentare, dar fără a reuşi schimbarea raporturilor de forţe în Parlamentul European.

În urma rezultatelor bune obţinute la alegerile europene în ţări precum Italia, Franţa, Germania, Olanda, Austria sau Grecia, partidele suveraniste vor căuta totuşi să influenţeze mai mult politicile UE, mizând şi pe sprijinul altor circa 50 de eurodeputaţi de aceeaşi orientare, dar neafiliaţi vreunuia din cele două grupuri politice naţionaliste în Parlamentul European.

Aceste două grupuri, respectiv Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) şi Identitate şi Democraţie (ID), au totuşi divergenţe importante, cum ar fi de pildă poziţionarea faţă de susţinerea Ucrainei în războiul cu Rusia. În grupul ECR regăsim în special partidul italian Fraţii Italiei, pe cel spaniol Vox şi Partidul Lege şi Justiţie (PiS) polonez, iar în grupul ID formaţiunea italiană Liga şi cea franceză Adunarea Naţională (RN).

INTERVIURILE HotNews.ro